Ce au obținut liderii locali după discuțiile de la Guvern, cu premierul Ciucă
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut vineri, 17 decembrie, mai multe întâlniri cu liderii locali, la Palatul Victoria. Acesta le-a promis, în mare parte, bani. Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, după întrevedere, referitor la subvenţia pentru energie termică, că în 2022 vor fi primite sumele care să acopere anul acesta, la fel cum s-a procedat şi în 2021.
Declarația vine după o întâlnire a premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România. Prim-ministrul a avut întâlniri și cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, dar și cu reprezentanții Asociației Comunelor din România.
Întrebat de jurnaliști care este suma totală pe care Executivul o va da administraţiilor locale, prin bugetul de stat, Emil Boc a evitat să avanseze o sumă.
„Suma totală este formată din multe sume sectoriale, burse plus asistenţă socială de care nu am menţionat, iarăşi un lucru pe care am reuşit să îl obţinem – la fel ca anul trecut 90% din costurile asistenţei sociale să fie suportate la bugetul de stat. Deci sume sectoriale la fiecare municipiu în parte pe aceste componente.
Am discutat despre subvenţia la energie termică. S-a primit o parte din resurse. Se vor primi şi pe parcursul anului viitor. Ne-am dus punctual cu această temă. Evident că aici cererile sunt încă foarte mari şi sperăm ca pe parcursul anului 2022, aşa cum s-a făcut la sfârşitul anului 2021 cu o parte din sumele pe care noi le-am solicitat să fie compensate anul viitor”, a declarat edilul din Cluj-Napoca, potrivit News.ro.
La rândul său, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, a spus că prin bugetul de stat pe 2022 consiliile vor primi un miliard de lei sprijin pentru drumurile judeţene, precum şi plata a 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului de la nivelul fiecărui judeţ.
„Am avut discuţii pe baza bugetului de stat pe 2022, Uniunea Naţională a Consililor Judeţene din România. Am primit asigurări că vom avea, faţă de anul trecut, un buget mai mare la drumuri, de un miliard de lei, de la 700 de milioane de lei.
Am primit asigurări că vom primi 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi că se se vor actualiza standardele minime de cost pentru această instituţie şi se vor elabora normele de aplicare pentru redevenţa necesară din exploatarea resurselor minerale”, a spus Veştea, citat de News.ro.
Amintim că Guvernul s-a întrunit vineri, 17 decembrie, într-o ședință, în cadrul căreia urmează să aprobe mai multe măsuri bugetare, printre care se numără plafonarea cotei TVA pentru livrarea de energie termică la 5%.
„Din discuţiile şi dezbaterile la nivelul fiecărui minister, a reieşit angajamentul ferm al Guvernului pentru a pregăti şi elabora un buget echilibrat şi responsabil, fundamentat pe trei coordonate: protejarea veniturilor populaţiei şi sprijinirea persoanelor cu venituri mici sau ce aparţin unor categorii vulnerabile, care au cea mai mare nevoie de susţinere”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern de vineri.
De la 1 ianuarie 2022, TVA-ul pentru livrarea de energie termică, atât pentru populație, cât și pentru școli și instituții publice, va fi plafonat la 5%.
„Măsura se va aplica pe perioada lunilor de iarnă, pentru atenuarea impactul creşterii preţurilor”, a precizat premierul.
La ora 14:00, a început a doua parte a ședinței Executivului.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/ce-au-obtinut-liderii-locali-dupa-discutiile-de-la-guvern-cu-premierul-ciuca/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/ce-au-obtinut-liderii-locali-dupa-discutiile-de-la-guvern-cu-premierul-ciuca/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/ce-au-obtinut-liderii-locali-dupa-discutiile-de-la-guvern-cu-premierul-ciuca/ […]