Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

„Era Merkel” a luat sfârşit: Olaf Scholz este noul cancelar al Germaniei / Ce mesaje i-au transmis Iohannis și Ciolacu

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 8 decembrie 2021

Social-democratul Olaf Scholz a fost numit miercuri, 8 decembrie, al nouălea cancelar al Germaniei, înlocuind-o astfel pe Angela Merkel, care a deținut această funcție timp de 16 ani. „Era Merkel” a luat sfârșit, titrează cele mai cunoscute publicații internaționale.

Scholz a fost votat de parlamentari în funcţia de cancelar, cu 395 de voturi pentru şi 303 împotrivă, potrivit CNN. Ulterior, preşedintele Frank-Walter Steinmeier l-a învestit pe Scholz la Palatul Bellevue, iar acum urmează ca acesta să depună jurământul.

Olaf Scholz va conduce un guvern de coaliţie de centru-stânga, format din social-democraţi (SPD), ecologişti (Verzi) şi liberal-democraţi (FDP).

În vârstă de 63 de ani, social-democratul a fost ministrul Muncii și Afacerilor Sociale în primul guvern de coaliție condus de Angela Merkel, la sfârșitul anilor 2000. În 2011, el a fost ales primar al Hamburgului, funcție pe care a deținut-o până în 2018. De atunci, a ocupat funcția de vice-cancelar și ministru de Finanțe în ultimul guvern condus de Merkel, o funcție extrem de importantă.

Mesajele transmise de Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Olaf Scholz, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Felicitări Olaf Scholz pentru alegerea în funcția de cancelar federal! Aștept cu nerăbdare cooperarea noastră viitoare în cadrul Consiliului European și la nivel bilateral”, este mesajul postat de șeful statului pe rețeaua socială.

La rândul său, Marcel Ciolacu, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, a postat un mesaj tot pe Twitter:

„După 16 ani, social-democrații revin la conducere în Germania! Le doresc lui Olaf Scholz și echipei SPD toate cele bune și puteți conta pe prietenia noastră, pentru a construi un dialog fructuos și constructiv între România și Germania în anii următori!”.

Foto: Facebook/ Olaf Scholz

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW