Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


CSM a sesizat Inspecția Judiciară, după ce USR Tineret a acuzat DIICOT de „exces de zel” în cazul lui Mihai-Cristian Dide – SURSE

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 7 decembrie 2021

Bogdan Mateescu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a sesizat Inspecția Judiciară, pentru apărarea independenței judecătorești, după ce aripa de tineret a USR a acuzat DIICOT de „exces de zel” în cazul activistului Cristian Dide, aflat în arest preventiv, potrivit unor surse Main News. 

Președintele a realizat acest demers consecvent principiilor care guvernează activitatea autorităților judiciare, fiind de esența unui sistem judiciar independent ca măsurile organelor judiciare să vizeze exclusiv interpretarea și aplicarea legii, ele nefiind dispuse pentru a răspunde așteptărilor vreunei formațiuni politice; discursul privind statul de drept nu poate fi adaptat exclusiv dorințelor provenite dintr-o parte sau alta a spectrului politic”, potrivit unui comunicat transmis de CSM.

Concluziile verificărilor vor fi prezentate opiniei publice după ce vor fi analizate în cadrul Plenului CSM.

Context

Cristian-Mihai Dide, unul dintre cei mai cunoscuți protestatari ai mișcării #Rezist, a intrat în vizorul procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), după ce ar fi trimis colete cu canabis la sediul DIICOT Iași, sub formă de protest. Acesta se află, momentan, în arest preventiv.

USR Tineret a reacționat pe 27 noiembrie și a transmis că DIICOT Iași lasă doar aparența că ar lupta cu adevărat pentru destructurarea rețelelor organizate care operează pe piața neagră.

Fondatorul Evoluție În Instituție și Legalizăm.ro a cumpărat de pe internet plante legale de cânepă industrială (sub 0.2% THC) și a trimis, timp de 2 ani, colete către DIICOT pentru a semnala cât de ușor se poate procura planta de canabis în România. Plantele trimise către DIICOT au aceeași șansă de a avea un efect psihoactiv pe care o are o ciocolată ROM de a te ameți”, se arăta în comunicatul USR Tineret.

Totodată, aripa de tineret a USR a transmis că DIICOT Iași ar fi inițiat arestarea preventivă „printr-un exces de zel nejustificat”.

Decizia procurorilor constituie încă un refuz sistematic de recunoaștere a naturii și amploarei reale a traficului de droguri, în timp ce DIICOT Iași irosește banii publici pentru cercetarea activiștilor civici care procură plante agricultural-industriale legale în Uniunea Europeană, în semn de protest.

Facem apel către structurile de forță să renunțe la abordările distrugătoare din cadrul politicilor antidrog care determină mai mult rău individual și social decât reușesc să prevină sau să combată.

Un stat responsabil înțelege că traficul de droguri poate fi învins mai întâi prin recunoașterea că nu activiștii civici, tinerii sau consumatorii de rând constituie inamicul, ci rețelele organizate care operează pe piața neagră. Cu siguranță nu indivizii care trimit colete cu cânepă către DIICOT”, se mai arată în comunicatul USR Tineret.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW