Întâlnire SUA-Rusia în contextul conflictului din Ucraina. Vladimir Putin vrea să oprească extinderea NATO în estul Europei
Pe fondul tensiunilor militare de la frontiera Federației Ruse și a Ucrainei, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, urmează să se întâlnească cu omologul său rus Serghei Lavrov, relatează CNN. Înaintea discuțiilor, Vladimir Putin a propus să înceapă negocierile cu NATO pentru a opri extinderea Alianței spre Estul Europei, în timp ce ministrul ucrainean al Apărării cere un „pachet de descurajare”, în cazul unei posibile invazii.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali ai Statelor Unite ale Americii și ai Federației Ruse va avea loc joi la Stockholm, cu ocazia Summitului OSCE.
„În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă”, a spus Vladimir Putin, miercuri, în cadrul unei ceremonii de acreditare a unor ambasadori, susținută la Kremlin, potrivit Agerpres.
Vladimir Putin a mai subliniat că ar avea nevoie de „garanții juridice”, precizând că țările NATO nu și-ar fi respectat angajamentele verbale.
„Preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate şi continuă să fie ignorate(…)Nu cerem condiţii speciale. Înţelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât şi ale tuturor ţărilor euro-atlantice”, a mai spus președintele Federației Ruse.
Ucraina cere sancțiuni în caz de invazie
Prezent la o reuniune a NATO de miercuri, Dmitry Kuleba, ministrul ucrainean al Apărării, le-a cerut Aliaților să pregătească sancțiuni economice pentru Federația Rusă, în cazul în care se va ajunge în scenariul invaziei, relatează Reuters.
„Le cerem aliaților să vină alături de Ucraina pentru a pune în practică un pachet de descurajare, ce poate include sancțiuni economice împotriva Federației Ruse, dacă decide să urmeze cel mai rău scenariu (n.r. cel al invaziei)”, a fost apelul ministrului ucrainean al Apărării.
În ultimele săptămâni, Rusia a fost acuzată că a adunat peste 90.000 de soldați la granița cu Ucraina și că pregătește o invazie, asemănătoare celei din 2014, când Federația Rusă a anexat Crimea. În același timp, oficialii de la Kremlin au negat acuzațiile și au dat vina pe Ucraina, acuzându-i la rândul lor că au concentrat un număr mare de trupe în Donbas.
Sursă foto: TheGuardian
Comentarii
[…] Întâlnire SUA-Rusia în contextul conflictului din Ucraina. Vladimir Putin vrea să oprească exti… […]
[…] Întâlnire SUA-Rusia în contextul conflictului din Ucraina. Vladimir Putin vrea să oprească exti… […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/intalnire-sua-rusia-pe-tema-conflictului-din-ucraina-vladimir-putin-vrea-sa-opreasca-extinderea-nato-in-estul-europei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/intalnire-sua-rusia-pe-tema-conflictului-din-ucraina-vladimir-putin-vrea-sa-opreasca-extinderea-nato-in-estul-europei/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 48365 additional Information to that Topic: mainnews.ro/intalnire-sua-rusia-pe-tema-conflictului-din-ucraina-vladimir-putin-vrea-sa-opreasca-extinderea-nato-in-estul-europei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/intalnire-sua-rusia-pe-tema-conflictului-din-ucraina-vladimir-putin-vrea-sa-opreasca-extinderea-nato-in-estul-europei/ […]