Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Guvernul a aprobat noile relaxări pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 26 noiembrie 2021

Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 26 noiembrie, măsurile de relaxare pentru ceremoniile de 1 decembrie, dedicate Zilei Naționale a României. Publicul va putea participa și la competițiile sportive și evenimente, dacă a fost vaccinat împotriva COVID-19 sau a trecut prin boală. 

La ceremonia din București vor putea participa, în zona oficială delimitată de organizatori, cel mult 400 de persoane, doar dacă s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau au trecut prin boală.

În afara spațiului delimitat, participarea spectatorilor este permisă, dacă mențin distanțarea socială de 1 metru și poartă masca de protecție.

În municipiile reședință de județ vor putea participa cel mult 200 de persoane, respectând aceleași reguli ca în Capitală.

În plus, vor putea fi organizate spectacole sau concerte, cu participarea persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane.

Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la maximum 30% din capacitatea maximă a spațiului, doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW