Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

DOCUMENT Ce conține acordul politic între PSD, PNL și UDMR. Șase funcții importante din Guvern, supuse rotației

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 24 noiembrie 2021

Reprezentanții Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Uniunii Democrate a Maghiarilor din România și ai grupului Minorităților Naționale altele decât cea maghiară vor parafa joi, 25 noiembrie, acordul politic pentru constituirea „Coaliției Naționale Pentru România”, căci așa se va numi noua alianță de guvernare. 

Potrivit documentului intrat în posesia Mainnews.ro, primul candidat la funcția de prim-ministru, din partea PNL, susținut de cele patru formațiuni parlamentare semnatare, este Nicolae Ciucă. Acesta va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, iar cel de al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.

Tot pe 25 mai 2023, conform rotației politice convenite, PNL ar urma să preia de la PSD funcțiile de vicepremier, ministru al transporturilor, ministru al finanțelor și secretar general al guvernului. La rândul lor, social-democrații îi vor înlocui pe liberali în funcțiile de ministru al proiectelor europene și ministru al justiției.

Textul acordului politic

ACORD POLITIC
între
Partidul Social Democrat (PSD),
Partidul Național Liberal (PNL),
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
și
Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților (GPMN)

1. Formațiunile semnatare convin asupra formării Coaliției Naționale pentru România – coaliție de guvernare pentru perioada 2021-2024.
2. Primul candidat la funcția de Prim-Ministru, din partea PNL, susținut de cele 4 formațiuni parlamentare semnatare, este domnul Nicolae Ionel Ciucă. Acesta va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, iar cel de al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.
La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern : vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul Finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului.
În cazul desemnării sale, conform prevederilor constituționale, acesta va prezenta Parlamentului spre aprobare un guvern format din 20 de ministere, nominalizările fiind făcute astfel: 9 ministere PSD, 8 ministere PNL, 3 ministere UDMR. Din structura executivului vor face parte și 2 viceprim-miniștri, care vor reprezenta formațiunile coaliției care nu au propus candidatul de prim-ministru, dar au membri în Guvern.
3. Formațiunile semnatare ale prezentului Acord vor asigura reprezentarea GPMN în structurile guvernamentale, cu respectarea ponderii politice parlamentare în cadrul prezentei Coaliții.
4. Coaliția Națională pentru România funcționează în baza Programului de Guvernare și a mecanismului de monitorizare și coordonare a aplicării deciziilor luate, conform procedurilor stabilite în prezentul Acord Politic.
5. Ședințele Coaliției vor avea loc săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea uneia dintre părțile semnatare. În cadrul acestora se iau decizii pentru realizarea prevederilor cuprinse în Programul de Guvernare. La aceste ședințe participă prim-ministrul și membrii cabinetului. Delegațiile de consultare în cadrul coaliției vor avea componența și numărul de persoane stabilite de către președinții celor 4 formațiuni parlamentare. Secretariatul tehnic va fi asigurat de către fiecare formațiune reprezentată în Guvern, lunar, prin rotație.
6. Ședințele Coaliției vor aborda agenda politică guvernamentală și parlamentară. Deciziile Coaliției se iau prin consens.
7. Deciziile Coaliției sunt obligatorii pentru toate persoanele susținute în funcții publice de către aceasta. Revocarea acestor persoane poate avea loc după consultarea formațiunii politice care a făcut propunerea. Deciziile Coaliției sunt publice, iar dezbaterile în cadrul mecanismelor de decizie ale Coaliției sunt confidențiale până la adoptarea deciziilor.
8. Coordonarea activității Coaliției la nivel guvernamental se îndeplinește de către prim-ministru și viceprim-miniștri, care vor avea calitatea de avizatori pentru proiectele de acte normative, conform atribuțiilor delegate convenite. Agenda de lucru a ședințelor de guvern, stabilirea și prioritizarea politicilor publice guvernamentale vor fi decise de către prim-ministru, prin consultare cu viceprim-miniștrii, în întâlnirea lor săptămânală ulterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de către Secretariatul General al Guvernului.
9. Pentru coordonarea și punerea în aplicare a deciziilor Coaliției la nivel parlamentar se organizează, săptămânal, ședințe cu participarea liderilor de grup ai formațiunilor semnatare din cele două Camere ale Parlamentului.
10. În vederea implementării deciziilor Coaliției la nivel parlamentar, liderii de grup se întâlnesc înaintea tuturor ședințelor de Birou Permanent/Birou Permanent reunit al Camerelor și ori de câte ori este necesar, la solicitarea unuia dintre lideri, înaintea ședințelor comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
11. Medierea eventualelor dezacorduri de natură parlamentară, precum și dezbaterea unor puncte de vedere divergente asupra implementării programului de guvernare sau susținerea unor inițiative legislative se face în ședințele de Coaliție.
12. Acordul politic de constituire a Coaliției Naționale pentru România este valabil pe durata mandatului parlamentar 2021-2024 și intră în vigoare la data semnării. Modificările la prezentul Acord se dezbat, negociază și convin între formațiunile semnatare, fiind decise prin consens.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW