Protestatarul Cristian Dide, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Iași a decis marți, 23 noiembrie, emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Cristian Dide, unul dintre cei mai cunoscuți protestatari ai mișcării #Rezist, într-un dosar penal deschis pentru trafic de droguri. Decizia este executorie, dar poate fi atacată cu recurs.
Anchetatorii au percheziționat luni, 22 noiembrie, locuința acestuia, într-un dosar de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc, fiind vorba de canabis. Cristian Mihai Dide ar urma să fie adus la sediul DIICOT Iași pentru audieri.
În cauză s-a reținut faptul că, o persoană a procurat din afara țării, dar și de pe teritoriul României, cantități de cannabis, pe care le-a deținut și distribuit prin intermediul unor societăți de curierat. O parte dintre aceste stupefiante au fost trimise, sub formă de colete către DIICOT – Structura Centrală și Serviciul Teritorial Iași”, se arată într-un comunicat al procurorilor DIICOT.
Dide ar fi fost cel care a trimis coletele la DIICOT Iași, potrivit unor surse judiciare.
Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți protestatari ai mișcării #Rezist și este președintele ONG-ului „Evoluție în instituție”, ce monitoriza activitatea funcționarilor publici din județul Teleorman.
Cristian Mihai Dide a militat inclusiv pentru legalizarea canabisului pe teritoriul României.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



