Prețul gigacaloriei în București încinge spiritele în majoritatea din Consiliul General
Tensiuni în majoritatea din Consiliul General din cauza prețului la energia termică pe care ar urma să-l plătească bucureștenii în această iarnă. Printr-un comunicat transmis duminică, 21 noiembrie, în ajunul ședinței în care ar fi trebuit aprobate noile tarife, reprezentanții USR s-au declarat împotriva majorării, solicitându-i primarului Nicușor Dan să vină cu un plan de rezolvare a crizei.
Criza energetică mondială afectează grav municipiul București. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a majorat pe 27 octombrie, tarifele de producție a energiei termice livrate operatorilor de transport şi distribuție în mai multe orașe din țară din cauza creșterii cu până la 140% a prețurilor la gaze naturale, 23% a prețului cărbunelui și 45% a certificatelor de CO2.
Astfel, în cazul Elcen, principalul producător al energiei termice în București, tariful a crescut de la 176 lei/MWh fără TVA la 325 lei/MWh fără TVA, ceea ce reprezintă o majorare de 86,5%.
Prețurile s-ar putea majora de patru ori
În prezent, prețul gigacaloriei în București este de 505 lei (tva inclus), sumă din care cetățenii plătesc 164 lei, restul fiind acoperit de Primăria Capitalei, al cărui cost anual cu subvenția se ridică la aproape 1 miliard lei, adică aproximativ 25% din veniturile instituției.
Confruntată cu creșterea prețurilor energiei termice, Termoenergetica, compania de transport și distribuție, a solicitat ANRE majorarea prețului la gigacalorie la 990 lei. Practic, dacă PMB și-ar păstra același nivel al subvenției, tarifele pentru populație ar ajunge de la 164 lei la 649 lei. Audiat în Comisia de anchetă referitoare la majorarea prețurilor la energie din Parlament, primarul general, Nicușor Dan, a explicat că, pentru menținerea actualelor tarife, este nevoie ca executivul să acorde PMB un sprijin de 968 milioane lei.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/pretul-gigacaloriei-in-bucuresti-incinge-spiritele-in-majoritatea-din-consiliul-general/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/pretul-gigacaloriei-in-bucuresti-incinge-spiritele-in-majoritatea-din-consiliul-general/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/pretul-gigacaloriei-in-bucuresti-incinge-spiritele-in-majoritatea-din-consiliul-general/ […]