Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Omul de afaceri Nicolae Badea, trimis în judecată de procurorii DNA

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 18 noiembrie 2021

Omul de afaceri Nicolae Badea, fostul acționar și președinte al clubului de fotbal Dinamo București, a fost trimis în judecată joi, 18 noiembrie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, potrivit unor surse Main News. DNA îl acuză pe afacerist că ar fi depus mai multe documente false pentru a obține peste 200.000 de lei în urma unui contract cu finanțare europeană.

Nicolae Badea este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În același dosar a mai fost trimis în judecată un manager financiar din cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală), fiind acuzat de complicitate la folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Dosarul se va judeca la Tribunalul București.

Nicolae Badea este un cunoscut om de afaceri din România, fost patron al echipei de fotbal Dinamo București. Pe lângă activitatea sportivă, acesta a adus în țară francizele Pizza Hut și KFC și deține mai multe firme care activează în domeniul IT, cea mai cunoscută fiind Computerland.

Acuzațiile procurorilor

În calitate de reprezentant legal al unei asociații ce beneficia de un contract cu finanțare europeană, omul de afaceri ar fi depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), mai multe documente false, pe baza cărora ar fi obținut ilegal suma de 206.089 de lei, arată procurorii DNA.

Printre documentele false depuse se regăseau documente ale unor persoane ce au fost angajate fictiv sau ale unor persoane care, deși angajate în cadrul proiectului, nu derulau activitățile menționate în actele respective.

Cheltuielile aferente documentelor false (cheltuieli cu salarizarea angajaților fictivi, cheltuieli cu deplasările efectuate de către angajații fictivi sau angajați care în realitate nu au efectuat deplasările respective) ar fi fost solicitate la rambursare în cadrul cererilor depuse la autoritatea de management”, potrivit comunicatului parchetului anticorupție.

Managerul proiectul l-ar fi ajutat pe afacerist prin semnarea și verificarea documentelor menționate de anchetatori.

Obiectivul general al proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” era acela de a îmbunătăți calitatea vieții prin conectarea populației din mediul rural la informație și educație în scopul dezvoltării culturii antreprenoriale, a capacității manageriale și a spiritului asociativ și civic, precum și a solidarității comunităților rurale din zona țintă”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 54953 additional Information on that Topic: mainnews.ro/surse-omul-de-afaceri-nicolae-badea-trimis-in-judecata-de-procurorii-dna/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW