Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ordonanța de Urgență din 2016, ce permite SRI să se implice în urmărirea penală, adoptată de Parlament

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 16 noiembrie 2021

Camera Deputaților a aprobat marți, 16 noiembrie, în calitate de for decizional, Ordonanța de Urgență promovată în anul 2016 de fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, prin care Serviciul Român de Informații (SRI) se poate implica în activitatea de urmărire penală, în anumite condiții speciale.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților cu 283 de voturi „pentru”, 10 voturi „contra” și 8 abțineri. Inițiativa legislativă a trecut de Senat în anul 2016.

În 14 martie 2016, Guvernul, condus atunci de Dacian Cioloș, adopta o Ordonanță de Urgență, la propunerea fostului ministru al Justiției, Raluca Prună, ce dădea posibilitatea SRI să facă acte de cercetare penală în condiții speciale, în cazuri de trădare, spionaj sau terorism.

OUG a venit la scurt timp după Decizia 51 a Curții Constituționale, din anul 2016, privind interzicerea colaborării cu SRI în ceea ce privește realizarea filajului și a interceptărilor.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal urmează să fie trimis la Palatul Cotroceni, pentru a fi promulgat de Klaus Iohannis.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW