Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Acord între PNL și PSD. Marcel Ciolacu, prima variantă de prim-ministru – SURSE / Continuă negocierile pe programul de guvernare

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 16 noiembrie 2021

Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR pentru formarea unui nou guvern ar fi ajuns la un numitor comun. Marcel Ciolacu ar urma să preia, inițial, funcția de prim-ministru, dacă va fi aprobat de conducerea liberalilor, potrivit unor surse politice.

Liderii celor trei partide s-ar fi pus de acord ca funcția de prim-ministru să fie schimbată prin rotație între PSD și PNL la întâlnirea pe care au avut-o luni seară la Palatul Victoria.

Scenariul vehiculat în acest moment ar fi ca Marcel Ciolacu să fie premier pentru o anumită perioadă de timp, iar apoi să își dea demisia, urmând ca locul lui să fie luat de Florin Cîțu.

Acest lucru trebuie să fie aprobat, în schimb, și de conducerea PNL, care ar urma să se reunească marți în cadrul Biroului Politic Național.

Negocieri finale pe programul de guvernare

Reprezentanții PSD, UDMR și PNL urmează să se întâlnească marți la Parlament pentru a finaliza programul de guvernare al viitorului executiv. Capitolele pe care social-democrații și liberalii urmează să ajungă la o înțelegere sunt Finanțele și Justiția.

În plus, Marcel Ciolacu a transmis marți că își dorește „optimizarea Planului Național de Redresare și Reziliență”.

O să optimizăm PNRR. Dacă se va constitui această coaliţie, vom face o deplasare la Bruxelles, pentru a discuta punctual, deja europarlamentarii PSD şi PNL discută cu oficialii europeni privind optimizarea acestui program”, a declarat Marcel Ciolacu.

Războiul declarațiilor

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a transmis luni seară că varianta vehiculată în spațiul public, potrivit căreia social-democrații și liberalii s-au pus de acord ca premierul să fie dat de ambele partide prin rotație, va trebui discutată în BPN.

Europarlamentarul exclude, însă, scenariul în care Florin Cîțu ar propune în BPN ca Marcel Ciolacu să fie viitorul prim-ministru.

Nu s-a pus problema în cadrul negocierilor ca PNL să cedeze poziţia de premier sau să accepte o eventuală rotativă. La BPN s-a votat intrare în negocieri cu PSD, nu s-a discutat şi subiectul rotativei. Primul lucru pe care va trebui să-l facă PNL va fi să punem în discuţie acest scenariu al rotativei, pe care BPN să-l voteze sau nu – dar în cazul în care se opun rotativei înseamnă practic ieşirea din negocieri cu PSD – iar chestiunea premierului prima oară (…) să fie un premier PSD, indiferent de numele acestuia,  (…) nu cred că vreun lider PNL, de la preşedintele partidului la altcineva, are măcar curajul să intre în BPN şi să propună aşa ceva”, a declarat Rareș Bogdan, luni seară, potrivit News.ro.

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a transmis că social-democrații vor merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.

Momentan, PSD nu a făcut o nominalizare de premier, dar sunt convins că va face. Sunt ferm convins că colegii mei, PSD va merge cu o propunere de prim-ministru”, a declarat Marcel Ciolacu marți.

Sursă foto colaj: Inquam Photos ( Cîțu – Octav Ganea / Ciolacu – George Călin)

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW