Alpinistul Zsolt Torok, găsit mort în Munții Făgăraș. Fifor: Rămas bun, prieten drag/ Salvamont: Crestele munţilor sunt triste

Alpinistul român Zsolt Torok și-a găsit sfârșitul în Munții Făgăraș, în urma unui accident. Informația a fost confirmată de salvamontiști. Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a scris un mesaj de rămas bun pe pagina sa de Facebook.
Alpinistul a fost dat dispărut la Poliție de către soția sa, după ce aceasta l-a sunat timp de trei zile și nu a reușit să dea de el. Salvamont Sibiu a anunțat, sâmbătă, că Zsolt Torok a fost găsit decedat în Munții Făgăraș, în zona vârfului Negoiu.
Mihai Fifor a postat pe pagina sa personală de Facebook o fotografie cu regretatul alpinist, la care a alăturat mesajul „Ramas bun, prieten drag…Dumnezeu sa te odihneasca in pace!”.
Salvamont România: „Crestele munţilor şi alpinismul românesc sunt mai sărace şi mai triste”
„Crestele muntilor și alpinismul romanesc sunt mai sărace și mai triste de acum. A plecat dintre noi, răpus de marea sa pasiune, unul dintre marii alpiniști ai tarii, un caracter deosebit, un prieten al Salvamont Romania, un OM… În munca noastră, încărcarea psihica este mare în fiecare situație în care intervenim, dar, sunt momente în care aceasta depășește și puterea noastră de înțelegere și de acceptarea a cruntei realități. Condoleante familiei și tuturor celor care l-au cunoscut, i-au admirat și apreciat performantele. Ramas bun prieten drag!”, este mesajul Salvamont România de pe Facebook.
Alpinistul în vârstă de 45 de ani a fost un profesionist în domeniu. Cu o experienţă de 30 de ani, Torok are cinci vârfuri cucerite în Himalaya și are atinse mai multe premiere naționale și internaționale



