Florin Cîțu a numit un nou șef la Garda de Mediu
Premierul demis Florin Cîțu a numit miercuri, 27 octombrie, un nou șef la Garda de Mediu, după demiterea lui Octavian Berceanu din această funcție. Potrivit unei decizii a premierului interimar publicată în Monitorul Oficial, Marioara-Artemis Gătej a fost numită în funcţia de șef al Gărzii Naţionale de Mediu.
Gătej a fost propusă pentru a ocupa această poziție de ministrul Mediului, Tánczos Barna.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Marioara-Artemis Gătej se numește în funcția de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu”, se arată în decizia prim-ministrului interimar.

Marioara-Artemis Gătej a mai fost la șefia Gărzii Naționale de Mediu anul trecut și a fost înlocuită cu Octavian Berceanu.
La rândul său, Berceanu a fost demis de la conducerea Gărzii Naționale de Mediu de către Florin Cîțu, în 20 septembrie, în contextul scandalului politic generat de ruptura dintre premierul acum demis și USR PLUS. El a fost numit în funcție la propunerea USR PLUS pe data de 11 martie.
Octavian Berceanu, demis de la conducerea Gărzii Naționale de Mediu: M-a lăsat ultimul
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



