Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


SURSE Primarul PSD al unei comune din Dâmbovița, cercetat penal pentru trucarea unor licitații

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 27 octombrie 2021

Primarul PSD al comunei Tărtășești, județul Dâmbovița, Cristian Tudorache, este cercetat penal de DIICOT într-un dosar penal privind atribuirea ilegală a unor contracte de realizare a rețelelor de apă și canalizare, potrivit surselor Mainnews.ro. 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare miercuri, 27 octombrie, 11 mandate de percheziție domiciliară.

Șapte dintre descinderi sunt efectuate în județul Dâmbovița, două în județul Prahova, una în Constanța și una în municipiul București.

Lucrări fictive la rețeaua de canalizare

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2020-2021, funcționari din cadrul Primăriei Tărtășești ar fi stabilit cu administratorii unor societăți comerciale să deturneze prețul de adjudecare pentru două programe de investiții finanțate.

Ulterior, ar fi falsificat documente și ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontați ilegal aproximativ 5 milioane de lei.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, deturnarea licitațiilor publice, fals și înșelăciune, urmând să fie dispuse măsuri procedurale.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW