Vaccinul produs de Moderna este eficient la copiii cu vârste între 6 și 11 ani
Vaccinul împotriva COVID-19 produs de Moderna generează un „răspuns imun puternic” în rândul copiilor cu vârsta curpinsă între 6 și 11 ani, a anunțat luni, 25 octombrie, compania care produce serul numit Spikevax.
Moderna a precizat că vaccinul a generat anticorpi împotriva virusului la copii, protecția dată de acest ser în cazul copiilor fiind comparabilă cu rezultatele din studiile clinice la adolescenți și adulți, conform Reuters. FDA decide marți dacă va autoriza vaccinul produs de Pfizer pentru administrare în cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.
Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna este autorizat pentru adulții cu vârsta de peste 18 ani. De curând, în SUA a fost aprobată și administrarea dozei 3 – așa numita doză booster – însă doar în cazul americanilor care au sistemul imunitar compromis. Până acum, serul nu a fost autorizat pentru administrare în cazol adolescenților între 12 – 17 ani.
Moderna a precizat că majoritatea efectelor secundare raportate în studiu, care a inclus 4.753 de participanți, au fost ușoare sau moderate ca severitate, printre cele mai frecvenete numărându-se oboseală, cefalee, febră și durere la locul injectării.
Dozele utilizate au fost de 50 micrograme, jumătate din concentrația folosită în dozele administrate adulților. Aceeași cantitate de ser este autorizată și pentru administrarea dozei 3.
Citește și:
Vaccinul Pfizer are o eficiență de peste 90% în cazul copiilor sub 11 ani
Pfizer cere FDA să autorizeze vaccinul său împotriva COVID-19 pentru copiii între 5 și 11 ani
Foto: George Călin/Inquam Photos
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: Vaccinul produs de Moderna este eficient la copiii cu vârste între 6 și 11 ani […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/vaccinul-produs-de-moderna-este-eficient-la-copiii-cu-varste-intre-6-si-11-ani/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/vaccinul-produs-de-moderna-este-eficient-la-copiii-cu-varste-intre-6-si-11-ani/ […]