VIDEO Un pod din județul Buzău, inaugurat separat de PSD și PNL

O scenetă desprinsă parcă din operele lui Caragiale s-a petrecut în această săptămână în județul Buzău. În rolurile principale, un pod, un sobor de preoți, respectiv două grupuri de politicieni, de la PSD, respectiv PNL.
Totul s-a petrecut în comuna Vadu Pașii, cu ocazia inaugurării noului pod peste râul Buzău. Cum obiectivele de infrastructură noi au devenit o rara avis, mai mulți politicieni s-au înghesuit să ia caimacul acestei reușite.
Într-o parte a podului au tăiat panglica tricoloră reprezentanții PSD: Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău (instituția care a derulat proiectul), senatorul Lucian Romașcanu și primarul municipiului Buzău, Mircea Toma.
În cealaltă parte au tăiat panglica liberalii, în frunte cu primarul localității Vadu Pașii, Gheorghe Firon, care a venit însoțit și de un alai de susținători.
La eveniment a participat și un sobor de preoți, care au oficiat o slujbă. După ce au tăiat panglica, cele două grupuri de politicieni s-au întâlnit la jumătatea podului, unde s-au felicitat reciproc.
O lucrare mult așteptată de localnici
În anul 2005 podul peste râul Buzău care lega comunele Vadu Pașii și Săgeata de municipiul reședință de județ s-a șubrezit din cauza inundaților, iar de atunci localnicii au fost obligați la un ocol de peste 10 km. De-a lungul timpului mulți politicieni s-au perindat prin Vadu Pașii, promițând refacerea vechiului pod, care a fost construit de Anghel Saligny. Totuși, abia în anul 2017 Consiliului Județean Buzău a obținut o finanțare de la Ministerul Dezvoltării, însă nu pentru refacerea podului, ci pentru construirea altuia. Constructorul a tot tărăgănat lucrările, care ar fi trebuit finalizate încă din anul 2020, dar în final a reușit să le ducă până în stadiul deschiderii circulației. Conform oficialilor prezenți la inaugurare, vechiul pod va intra în conservare, până când se va găsi o nouă finanțare.
Sursa foto: Facebook / Lucian Romașcanu



