Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UDMR va continua guvernarea cu PNL. Când ar putea avea loc votul în Parlament pentru Guvernul Ciucă

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 22 octombrie 2021

UDMR va continua guvernarea alături de PNL, a declarat Kelemen Hunor, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul demis Florin Cîțu și prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă vineri, 22 octombrie.

Astăzi (vineri-n.r.) nu am discutat de structură și de portofolii. Am discutat dacă putem continua împreună guvernarea și răspunsul a fost da. Am discutat de programul de guvernare. Atât noi, cât și colegii de la PNL am dat în lucru la colegii noștri să lucreze pe programul actual de guvernare și să completeze acolo unde e de completat. Mâine echipele se vor întâlni și vom finaliza progamul de guvernare în weekend”, a declarat liderul UDMR.

La rândul său, președintele PNL a preconizat că audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc miercuri, iar votul de învestire joi.

Am început discuţiile pe programul de guvernare, nu am discutat sau negociat noi ministere. Astăzi a fost doar o discuţie despre programul de guvernare. (…) Cred că calendarul este aşa: mâine programul de guvernare, după aceea discutăm despre portofolii şi o să fie simplu, că avem 6 portofolii care sunt acolo, toate importante, după aceea luni seara – marţi venim în Parlament, să fim realişti, cred că miercuri vor fi comisiile şi votul pe joi. (…) Avem discuţia pe portofolii în zilele următoare şi pe nume şi le veţi vedea, până luni mai e puţin”, a declarat și Florin Cîțu.

Ieri, UDMR avea „rețineri”

Amintim că Hunor a declarat joi, 21 octombrie, că partidul pe care îl conduce are o reținere față de propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru în persoana lui Nicolare Ciucă, ministrul interimar al Apărării.

El a precizat că UDMR nu are nimic personalul cu ministrul interimar, dar faptul că este militar „nu este uzual”, iar țările democratice nu au guverne conduse de militar, chiar dacă sunt în rezervă.

„Am luat act de propunerea PNL cu ministrul Ciucă. Nicolae Ciucă este un militar excepțional, care a muncit și poate este singurul militar care a lucrat în teatre de război, a condus trupe în teatre de război și am respect pentru orice militar. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt simple și clare. Pe palierul politic este o problemă și trebuie spus acest lucru. Mie-mi place să zic lucrurilor pe nume. Nu este uzual, în ultima perioadă, în țările democratice, niciun fost militar nu a condus guvernul.

Putem găsi exemple, dar erau alte vremuri și alte perioade politice. De aceea, avem din acest punct de vedere, nu este o chestiune personală, dar avem o oarecare reținere. Dar înțelegem propunerea PNL și înțelegem dorința de a căuta o soluție rapidă, o soluție poate nu pe termen foarte lung, pentru că nu cred că acum vorbim despre soluții pentru o perioadă foarte lungă de timp, dar suntem deschiși la dialog. Suntem deschiși să vedem și punctul de vedere al premierului interimar, președintele PNL. Vom discuta astăzi cu el și, în cazul în care președintele Iohannis îl desemnează pe dl. Ciucă pentru funcția de premier, probabil că vom discuta și cu el dacă va dori acest lucru.

Vom vedea care sunt prioritățile dlui Ciucă și cum dorește să conducă un Guvern. Nu avem o problemă cu persoana dlui Ciucă, suntem colegi în Guvern, am lucrat 9 luni de zile. Este un principiu, în condiții normale, în vremuri normale nu prea sunt Guvernele conduse de militari, fie și în retragere acel militar”, a declarat liderul UDMR joi, 21 octombrie.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW