PoliticStirile zilei

Reacția USR, după motivarea Curții Constituționale: Marcel Ciolacu și Florin Cîțu au atentat la statul de drept

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvați România (USR), susține că liberalii și social-democrații au călcat în picioare Constituția pentru a-i asigura lui Florin Cîțu funcția de președinte al Partidului Național Liberal, citând motivarea Curții Constituționale a României (CCR) pe tema moțiunii de cenzură depusă în luna septembrie de USR și AUR.

„Curtea Constituțională a spus, negru pe alb, că Marcel Ciolacu, Florin Cîțu și reprezentanții PNL și PSD au atentat la statul de drept. Cât despre așa zisele semnături false, tot CCR a spus că nu a existat nicio suspiciune. Concret, PNL și PSD au mințit. O așa zisă „echipă câștigătoare”, împreună cu PSD, au călcat în picioare, cu bună știință, Constituția, totul pentru a-l face președinte la PNL pe Florin Cîțu”, a scris Ionuț Moșteanu, luni, 11 octombrie, pe Facebook.

Moșteanu susține că CCR a confirmat, prin motivarea publicată luni, blatul dintre PNL și PSD pentru blocarea moțiunii de cenzură depusă de USR și AUR în luna septembrie.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Cum motivează Curtea Constituțională decizia legată de moțiunea de cenzură USR – AUR / Explicațiile fostului președinte CCR

Context

Scandalul din 1 septembrie a fost cel care a pus capac relației dintre Florin Cîțu și USR. Atunci, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, premierul a adăugat proiectul „Anghel Saligny”, așa-numitul PNDL 3, criticat aspru de partenerii de coaliție din USR.

La finalul ședinței, ministrul Justiției din partea USR, Stelian Ion, a fost demis de premierul Florin Cîțu. Ca răspuns, ceilalți miniștri ai USR au demisionat din Guvern, iar partidul a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Cîțu.

După ce USR și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, social-democrații au fost acuzați de blat cu tabăra din PNL care îl susținea pe Florin Cîțu la Congresul liberalilor, după ce mai multe încercări de stabilire a calendarului moțiunii au fost blocate în Birourile permanente reunite, întrucât PSD a absentat la ședințe.

Social-democrații au votat cot-la-cot cu liberalii să se aștepte decizia CCR înainte de votul asupra moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR, ceea ce a însemnat că Florin Cîțu a intrat în competiția internă în calitate de prim-ministru.

După ce scandalul s-a mutat la CCR, iar Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL, PSD a depus o altă moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Cîțu, adoptată de către 281 de parlamentari.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a răspuns duminică seară, 10 octombrie, acuzațiilor de blat între liberali și social-democrați, precizând că obiectivul partidului a fost acela de a genera o ruptură între PNL și USR.

„Haideţi să vă spun sincer: obiectivul nostru nu a fost să fie Cîţu sau nu preşedinte la PNL, obiectivul nostru categoric a fost acela ca USR şi PNL să nu se împace şi să nu ducă România spre dezastru sau să continue spre dezastrul în care au adus România”, a spus Alfred Simonis, duminică seară, la Digi24, citat de News.ro.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button