Un băiat de 20 de ani, nevaccinat și fără alte boli, a murit de COVID-19

Un tânăr de 20 de ani care nu suferea de alte boli și nu era vaccinat a murit din cauza Covid-19, potrivit bilanțului transmis joi, 23 septembrie, de Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre un băiat de 20 de ani din județul Timiș.
În total, autoritățile au raportat joi, 23 septembrie, 113 decese înregistrate în ultimele 24 de ore.
De asemenea, este a doua zi la rând când bilanțul cazurilor noi depășește pragul de 7.000 – 7.095 de infecții noi, raportate în ultimele 24 de ore.
În spitale sunt internați 9.078 de bolnavi de Covid, dintre care 1.067 sunt în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
Din totalul pacienților internați, 244 sunt minori, 228 fiind internați în secții și 16 la ATI.
Amintim că și miercuri, 22 septembrie, a fost înregistrat un deces la categoria 20 – 29 de ani la o persoană care nu era imunizată antiCovid, fiind vorba despre o femeie de 26 de ani din județul Giurgiu. De menționat este că tânăra avea o afecțiune asociată.
Și marți, 21 septembrie, GCS raporta un caz similar – un tânăr de 26 de ani, din județul Dolj, care nu era vaccinat antiCovid și nici nu suferea de alte boli, ucis de Covid-19.
Până astăzi, în România au fost confirmate 1.172.981 cazuri de coronavirus și 35.964 decese asociate Covid.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



