Miza acțiunii în instanță a lui Liviu Dragnea. Codrin Ștefănescu: Avocații vor revizuirea dosarului/Florin Iordache: Bate câmpii. Noi nu mai aveam preşedinte

Codrin Ștefănescu, cunoscut ca apropiat al lui Liviu Dragnea susține că miza acțiunii depusă de Liviu Dragnea în instanță este revizuirea dosarului în care fostul lider PSD a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare.
„Demersul lui Liviu Dragnea e în dosarul în care a fost condamnat, condamnat politic, nu e vorba de răzbunare. Avocații vor revizuirea dosarului și pentru asta se încearcă să se demonstreze că s-a dorit eliminarea lui din funcțiile politice și aruncarea partidului in aer. Acesta ar fi fost scopul procesului”, a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.
„Modificările făcute în Congres sunt opozabile celor din statut. Dacă se acceptă cererea lui Liviu Dragnea, se reface Congresul. Normal, trebuie să fie Congres pentru modificarea statutului și apoi congres pentru alegerea președintelui”, a explicat un alt social democrat, Eugen Nicolicea.
Pe de altă parte, Florin Iordache a declarat pentru adevarul.ro că acțiunea lui Liviu Dragnea împotriva Vioricăi Dăncilă va fi respinsă, întrucât PSD a modificat legal statutul partidului. „Bate câmpii. Noi nu mai aveam preşedinte. Am modificat statutul, apoi am organizat alegeri“, a spus Iordache arătând că Liviu Dragnea încearcă, de fapt, să lege dosarul în care a fost condamnat de statutul PSD.
„Bate câmpii. Conform statutului, Liviu Dragnea şi-a pierdut calitatea de membru PSD în momentul în care a fost arestat. Noi nu mai aveam preşedinte. Statutul vechi spunea că preşedintele este ales de toţi memebrii de partid. Noi am modificat statutul, astfel încât preşedintele să fie ales numai cu votul delegaţilor, la Congres. Pe noul statut, Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte. Orice modificare de statut trebuie validată de instanţă. Acţiunea lui Dragnea a intervenit în procesul de validare a noului statut. Încearcă să lege dosarul în care a fost condamnat de statut, făcând trimitere la organizaţia Teleorman, acolo unde erau membre de partid cele două femei din dosar, dar pe mine mă pierde juridic. Nu sunt şanse să aibă câştig de cauză în instanţă“, a explicat Florin Iordache pentru Adevărul.
Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea



