Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Tribunalul Giurgiu susține că Liviu Dragnea s-a îndreptat, deși a declarat că se consideră „deținut politic” și că nu își recunoaște vinovăția / Instanța: Ieșirile publice nu sunt relevante

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 23 iulie 2021

Tribunalul Giurgiu arată că declarațiile lui Liviu Dragnea, făcute imediat după ce a ieșit de la Penitenciarul Rahova, prin care a acuzat că a fost condamnat în baza unui dosar politic, nu sunt relevante și argumentează că fostul lider al PSD a dat dovadă de un comportament exemplar în timpul petrecut în spatele gratiilor, potrivit motivării deciziei de liberare condiționată.

Faptul că petentul nu și-a recunoscut infracțiunea pentru care a fost condamnat, nu poate fi reținut ca un aspect negativ de natura a împiedica admiterea prezentei contestații, legea instituind alte condiții care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui beneficiu, iar în lipsa oricăror antecedente penale este exclusă perseverența infracțională, cu atât mai mult cu cât petentul contestator urmează a beneficia pentru prima data de instituția liberării condiționate”, se arată în motivarea instanței.

Judecătorii susțin că declarațiile lui Liviu Dragnea, făcute imediat după liberarea condiționată, nu sunt relevante și arată că au avut în vedere conduita procesuală din timpul executării pedepsei și atitudinea manifestată în fața instanței, când, la ultimul cuvânt, Liviu Dragnea a cerut să se observe că „a dus pedeapsa cu decență și demnitate, a ieșit la muncă când i s-a permis, a participat la concursuri, a primit recompense în fiecare lună, inclusiv în luna iulie”.

În momentul în care a ieșit de la Penitenciarul Rahova, Liviu Dragnea a spus că se consideră „deținut politic” și a precizat că a fost condamnat în baza unui dosar politic.

De 2 ani și 2 luni de chin și suferință, abuzuri și umilință și cea mai mare parte a populației a înțeles de ce a trebuit să ajung aici. Când am plecat, România era o țară prosperă, cu venituri mari, o țară în care exista speranță, exista viitor. Astăzi este o dictatură, dictatură feroce, este amanetat viitorul României cu asemenea datorii(…)Eu mă consider deținut politic pentru că am intrat nevinovat, mi s-a cerut insistent la instanță să îmi recunosc vinovăția, ceea ce nu am acceptat, pentru că se dorea să se valideze acel dosar politic”, a declarat Liviu Dragnea, la ieșirea de la Penitenciarul Rahova.

Instanța: Dragnea a avut un comportament exemplar. Scopul pedepsei a fost atins

Instanța care a decis liberarea condiționată arată că Liviu Dragnea a avut un comportament exemplar pe durata detenției.

Astfel, pe parcursul executării pedepsei și-a îndeplinit recomandările educaționale din Planul de intervenție educativă și terapeutică, a avut o atitudine decentă și civilizată față de personalul unităţii, nu a stabilit relaţii conflictuale cu celelalte persoane private de libertate, a fost recompensat de 8 ori, recompense obtinute în mod constant (aproape lunar sau la doua luni) și nu doar la momentul când s-a apropiat de analiza comisiei pentru liberare condiționată. Totodată, Tribunalul reține că, pe durata detenției, petentul a participat constant la activitățile de educaţie și asistenţă psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere”, se arată în motivarea citată.

Tribunalul Giurgiu mai menționează că fostul lider al social-democraților a petrecut suficient timp după gratii și că a dat dovadă de reeducare, prin participarea la diferite programe desfășurate de Penitenciarul Rahova. Judecătorii arată că Dragnea și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional. Totodată, reține Tribunalul că perioada de timp până la împlinirea integrală a duratei pedepsei nu este foarte mare, intervalul din pedeapsa executată de către condamnat fiind suficient pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind atins”, potrivit judecătorilor Tribunalului Giurgiu.

În plus, magistrații arată că fostul șef al Camerei Deputaților a executat fracția corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea fi liberat condiționat.

În concret, Tribunalul constată că, până la data de 21.04.2021, petentul a executat 696 zile din cele 1280 zile pe care le avea de executat, i-au fost acordate în compensare conform Legii nr. 169/2017, 36 zile şi i se consideră ca executate, ca urmare a muncii prestate, 122 zile, având astfel un total de 854 zile câştigate şi executate, iar pentru a putea fi liberat condiţionat trebuia să execute cel puţin 2/3 din pedeapsă, reprezentând 853 zile”, se arată în motivarea instanței.

Liviu Dragnea a fost liberat condiționat, joi, după ce Tribunalul Giurgiu a admis cererea înaintată de fostul lider al Partidului Social Democrat.

Fostul președinte al Camerei Deputaților a ispășit 2 ani și 2 luni din pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare la care a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW