Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Tanczos Barna, despre introducerea taxei de mediu pentru autoturisme: Trebuie să găsim soluţii naţionale prin Fondul pentru mediu pentru a susţine cetăţenii vulnerabili în faţa acestor schimbări

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 22 iulie 2021

Ministrul mediului, Tanczos Barna, este de părere că odată cu introducerea unei taxei de mediu pentru autoturisme este necesară lansarea unor programe de sprijin pentru categoriile de cetățeni vulnerabile.

„Am vorbit inclusiv cu colegii mei miniştri despre acest parc auto care este alimentat în mod continuu din Europa prin achiziţionarea sau aducerea maşinilor second hand. Aceste ţinte vor bulversa piaţa maşinilor second hand în toată Europa. Efectele sunt greu de previzionat în momentul de faţă. Un lucru este cert: România trebuie să folosească la maxim Fondul social european pentru sprijinirea acelor cetăţeni care sunt vulnerabili. Trebuie să găsim soluţii naţionale prin Fondul pentru mediu pentru a susţine cetăţenii vulnerabili în faţa acestor schimbări. Nu se mai pune neapărat problema taxării. Problema cea mai mare în momentul de faţă este forma de sprijin pe care statul membru România poate să o pună în practică în sprijinul cetăţenilor vulnerabili. Diferenţele de preţ sunt uriaşe între maşinile electrice şi cele clasice. Diferenţele sunt şi mai mari în cazul în care vorbim despre maşina second hand pe care şi-o permite un cetăţean român şi maşina electrică care va fi maşină nouă, singura opţiune din 2035 încolo. Deci nu se mai vorbeşte strict despre intenţia statului membru România sau despre iniţiativele şi viziunile Ministerului Mediu din România, vorbim despre programe ample, un ansamblu de măsuri la nivel european care vor afecta nu doar parcul auto, ci şi toate ramurile industriale”, a declarat Tanczos Barna, într-o conferință de presă, citat de News.ro.

În Planul Național de Redresare și Reziliență, transmis Comisiei Europene, România și-a asumat implementarea unor principii de taxare ecologică, descurajarea înmatriculării mașinilor mai vechi de 15 ani, creșterea valorii schemelor de casare pentru vehiculele poluante, stimulente fiscale prelungite pentru vehiculele cu emisii zero și modificarea politicilor de tarifare a drumurilor de la o abordare bazată pe tonaj la o abordare bazată pe distanță.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/tanczos-barna-despre-introducerea-taxei-de-mediu-pentru-autoturisme-trebuie-sa-gasim-solutii-nationale-prin-fondul-pentru-mediu-pentru-a-sustine-cetatenii-vulnerabili-in-fata-acestor-schimbari/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/tanczos-barna-despre-introducerea-taxei-de-mediu-pentru-autoturisme-trebuie-sa-gasim-solutii-nationale-prin-fondul-pentru-mediu-pentru-a-sustine-cetatenii-vulnerabili-in-fata-acestor-schimbari/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/tanczos-barna-despre-introducerea-taxei-de-mediu-pentru-autoturisme-trebuie-sa-gasim-solutii-nationale-prin-fondul-pentru-mediu-pentru-a-sustine-cetatenii-vulnerabili-in-fata-acestor-schimbari/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/tanczos-barna-despre-introducerea-taxei-de-mediu-pentru-autoturisme-trebuie-sa-gasim-solutii-nationale-prin-fondul-pentru-mediu-pentru-a-sustine-cetatenii-vulnerabili-in-fata-acestor-schimbari/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW