CORONAVIRUS | 67 de pacienți sunt internați în ATI / Cinci decese și 31 de cazuri, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, joi, cinci decese și 31 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore, din totalul de 25.984 de teste efectuate. În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 430, dintre care 67 sunt în ATI. Adițional, au fost înregistrate 70 de decese anterioare.
Pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.823 de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) dintre care 1.045.351 au fost declarate vindecate iar 33.861 au decedat.
În intervalul 30.06.2021 (10:00) – 01.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 75 de decese (46 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Brașov, Călărași, Cluj, Dolj, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.
70 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 2 dintre acestea s-au în luna septembrie 2020, 8 în luna octombrie 2020, 18 în noiembrie 2020, 22 în decembrie 2020, 10 în ianuarie 2021, 5 în martie 2021, 5 în aprilie 2021, în județele Brașov, Călărași, Cluj, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Teleorman și Municipiul București.
Dintre cele 75 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, șase decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, șapte pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 430. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.361.683 de teste RT-PCR și 1.470.233 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.234 de teste RT-PCR (8.368 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.866 la cerere) și 10.750 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.899 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 742 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.354 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 32 de persoane.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



