Un miliard de euro, prejudiciul în dosarele de corupție instrumentate de DNA în ultimii 6 ani / Crin Bologa: Unele dintre persoanele investigate dispun de sume mai mari decât bugetul instituției
În dosarele de corupție trimise în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în perioada 2014-2020 produsul infracțiunilor a atins suma de 1 miliard de euro, potrivit procurorului-șef Crin Bologa. Șeful DNA a mai punctat că unele persoane investigate în acest moment de parchetul anticorupție au o avere mai mare decât bugetul instituției.
„Inculpaţii din dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt, în general, persoane instruite, bine relaţionate, cu acces la expertiză şi care au mijloace complexe prin care ascund produsul infracţiunii, iar noi trebuie să ţinem pasul cu aceştia. Unele dintre persoanele investigate de noi dispun de sume mai mari decât bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a spus șeful DNA, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociația Expert Forum pe tema „Disimularea produsului infracțiunii – o provocare în recuperarea prejudiciilor cauzate de infracțiuni”.
În ultimii ani se poate semnala o creștere a sesizărilor penale făcute de cetățeni, iar numărul dosarelor instrumentate de DNA este în creștere față de anii trecuți, o tendință similară fiind înregistrată și în cazul numărului de inculpați ce dețin funcții importante în stat, a mai explicat șeful DNA.
În schimb, Crin Bologa atrage atenția că instituția pe care o conduce are un deficit de resursă umană și a subliniat că vechimea necesară numirii procurorilor în cadrul DNA trebuie redusă, amintind de modificările aduse în perioada 2016-2019.
„Numărul de procurori e sub 70% din schema de personal”, a spus șeful DNA.
În ceea ce privește dosarele instrumentate de DNA privind achizițiile din timpul pandemiei de coronavirus, procurorul-șef al parchetului anticorupție a menționat că anchetatorii mai au în lucru 95 de astfel de cazuri.
„Vrem să vedem ce resorturi au stat la baza unor achiziţii de materiale neconforme cu sume exorbitante şi cu încălcarea procedurilor”, a adăugat Crin Bologa.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/un-miliard-de-euro-prejudiciul-in-dosarele-instrumentate-de-dna-in-ultimii-6-ani-crin-bologa-unele-dintre-persoanele-investigate-dispun-de-sume-mai-mari-decat-bugetul-institutiei/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/un-miliard-de-euro-prejudiciul-in-dosarele-instrumentate-de-dna-in-ultimii-6-ani-crin-bologa-unele-dintre-persoanele-investigate-dispun-de-sume-mai-mari-decat-bugetul-institutiei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/un-miliard-de-euro-prejudiciul-in-dosarele-instrumentate-de-dna-in-ultimii-6-ani-crin-bologa-unele-dintre-persoanele-investigate-dispun-de-sume-mai-mari-decat-bugetul-institutiei/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 73033 more Information to that Topic: mainnews.ro/un-miliard-de-euro-prejudiciul-in-dosarele-instrumentate-de-dna-in-ultimii-6-ani-crin-bologa-unele-dintre-persoanele-investigate-dispun-de-sume-mai-mari-decat-bugetul-institutie…