Stirile zilei

Ministerul Sănătății: Degajare de fum la o instalație de aer condiționat la Spitalul de Boli Cronice din Călinești. 32 de pacienți au fost evacuați

Medicii de la Spitalul de Boli Cronice din Călinești, județul Argeș, au declanșat alarma de incendiu vineri dimineață, după ce au sesizat o degajare de fum la o instalație de aer condiționat, transmite Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății. 32 de pacienți au fost evacuați. 

„Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență al Ministerului Sănătății, a fost declanșată o alarma de incendiu (degajare fum la o instalație de aer condiționat) la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Au fost evacuați 32 de pacienți”, potrivit Ministerului Sănătății.

Ulterior, toți pacienții au revenit în saloane, nefiind înregistrate victime. Echipajele medicale de urgență s-au retras de la fața locului.

Articole Recomandate

Back to top button