Organizatorii anunță un record la Maratonul Vaccinării din București: Peste 23.000 de persoane, inoculate în ultimele 3 zile

Peste 23.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 la maratonul organizat în weekend la Sala Palatului și Biblioteca Națională din București, potrivit datelor furnizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
„Record la Maratonul Vaccinării București: 23.291 persoane vaccinate! Se poate! Peste 1.300 de medici, rezidenți, asistenți medicali și studenți; Vaccin – Comirnaty produs de Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani și Janssen produs de Johnson & Johnson, fiind autorizat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani”, potrivit CNCAV.
Maratonul a fost organizat în două locații din București, anume Sala Palatului, unde au fost vaccinate 12.784 de persoane cu Pfizer și 1.528 cu Johnson&Johnson, și Biblioteca Națională, unde au fost inoculate 8.125 de persoane cu Pfizer și 854 cu Johnson&Johnson.
„Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), şi al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)”, potrivit sursei citate.
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin



