Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cătălin Drulă: Proiectăm 3 noduri rutiere noi pe A1, A2 și A3. Contractul a fost semnat în această dimineață

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 20 mai 2021

Ministrul Transporturilor a anunțat, joi dimineață, că a fost semnat contractul pentru proiectarea a 3 noduri rutiere pe A1, A2 și A3.

În această dimineață a fost semnat contractul pentru proiectarea a 3 noduri rutiere pe autostrăzile care radiază din București, anume A1, A2 și A3”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Care sunt nodurile rutiere anunțate de Drulă

„1. Nod rutier la Ionești, la joncţiunea DJ 702F cu A1, la sud de localitatea Găești, în județul Dâmbovița.

2. Nod rutier la Dragoș Vodă, la joncţiunea DJ 306 cu A2, în judeţul Călărași.

3. Nod Rutier la Gruiu, în județul Ilfov, la joncţiunea drumului judeţean DJ 101B cu A3”

6 noi noduri rutiere, anunțate în martie

Ministrul Transporturilor a precizat că în luna martie a fost semnat un contract similar pentru proiectarea a 6 noduri rutiere noi.

„1. Nod rutier la Cugir, la joncţiunea DJ704 cu A1, în Judeţul Alba. Va spori gradul de accesibilitate a zonei industriale Cugir către autostrada Sibiu-Orăștie.

2. Nod rutier la Sântuhalm, la joncţiunea DC129 cu A1, în Judeţul Hunedoara. Marele beneficiu este conectarea la rețeaua de transport TEN-T a unor zone spre care, momentan, accesul este dificil. Astfel sunt susținute economia și turismul local, pentru dezvoltarea durabilă a regiunii.

3. Nod rutier la Recaș, la joncţiunea drumului judeţean DJ609E cu A1, în Județul Timiș. Sunt facilitate atât legăturile cu stațiunea viticolă Recatim – Stanciova, cât și descărcarea fluxurilor de trafic de pe DN6.

4. Nod rutier la Bethausen, la joncţiunea DJ609 cu A1, în Judeţul Timiş. Va îmbunătăți accesul fluxurilor de trafic generate de localitățile Cliciova, Bethausen și Cladova.

5. Nod rutier la Cruceni, la joncţiunea DJ682G cu A1, la sud de municipiul Arad. Va facilita distribuția traficului generat de: DJ682G, DJ682A, DJ682, DJ682N.

6. Nod rutier la Spinuș, la joncţiunea DN1P cu A3, în Judeţul Bihor. Și aici, avantajul este fluidizarea traficului rutier”, scria ministrul Transporturilor, pe Facebook, în luna martie.

Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


  • De facut le vom face,problema este ,calitatea lucrari.duceti-va pe soseaua dintre Lumina si Năvodari,nu are 3 ani de la finalizare,dupa sase luni era plina de gropi,cine a receptionat_o?cine a facut-o?intrebari fara raspuns.la fel si cu varianta Constanta-ovidiu,nu are doi ani de la receptie,duceti-va pe ea,sa vedeti denivelari si santuri in asfaltul nou.

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW