Ioana Mihăilă: Suntem pe o pantă descendentă a valului trei, nu înseamnă că am scăpat / Ce spune de raportul privind situația deceselor de COVID-19
Ministrul Sănătății susține că suntem pe o pantă descendentă a valului trei, dar atrage atenția că acest lucru nu înseamnă că „am scăpat” de pandemia de coronavirus. Raportul preliminar privind situația deceselor de COVID-19 va fi prezentat joi.
„Suntem pe o pantă descendentă a valului trei, nu înseamnă că am scăpat, dar ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai uşor. Nu înseamnă că am scăpat, ar fi prematur”, a declarat Ioana Mihăilă, miercuri seară, la Europa FM.
Ioana Mihăilă arată că scăderea numărului de infectări și decese raportate zilnic se vede în eliberarea sistemului sanitar.
„Scăderea incidenţei trebuie să o simţim şi noi, trebuie să permitem cât mai multor copii să meargă la şcoală, trebuie să începem să mergem fără mască în anumite zone, în spaţii deschise şi, încet-încet, poate că vom reuşi să atingem şi alte măsuri de relaxare”, a adăugat ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății a afirmat că restricțiile trebuie adaptate momentului pentru a fi respectate de oameni, în condițiile în care sistemul sanitar va fi încercat în continuare din cauza virusului SARS-CoV-2.
„Dacă măsurile vor fi foarte restrictive, pentru foarte mult timp în fața unei ameninţări foarte mari, ele nu vor fi respectate de populaţie”, susține Mihăilă.
Raportul privind decesele COVID, prezentat joi
Raportul preliminar referitor la decesele de coronavirus va fi prezentat joi într-o conferință de presă susținută la Ministerul Sănătății.
„Raportul preliminar arată că raportarea în diverse baze de date nu a dat rezultate similare. Cam asta a fost concluzia. Nu aş ajunge la cifre încă”, a explicat Ioana Mihăilă.
Întrebată dacă informațiile din spațiul public, potrivit cărora ar fi raportate cel puțin 5.000 de decese în plus față de cele înregistrate oficial, sunt adevărate, Ioana Mihăilă a afirmat:
„M-aş feri să spun că se adaugă morţi, sau că se scad morţi sau că se ascund morţi. Concluziile pe care le avem ca urmare a raportului preliminar arată că, în diferite baze de date, prin diferite metode de raportare, s-au obţinut rezultate diferite. S-ar putea ca niciuna dintre ele să nu ne dea un rezultat exact, aşa cum s-ar putea ca nicodată să nu ştim câte persoane au decedat de COVID în această pandemie. Fie că nu au fost raportate corect, fie că nu au fost înregistrate corect, fie că nici măcar nu au fost diagnosticate”
Sursă foto: Facebook / Ioana Mihăilă
Comentarii
Stumbled upon a captivating article – definitely take a look! https://www.maizenbrew.com/users/cchatruletka
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/ioana-mihaila-suntem-pe-o-panta-descendenta-a-valului-trei-nu-inseamna-ca-am-scapat-ce-spune-de-raportul-privind-situatia-deceselor-de-covid-19/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/ioana-mihaila-suntem-pe-o-panta-descendenta-a-valului-trei-nu-inseamna-ca-am-scapat-ce-spune-de-raportul-privind-situatia-deceselor-de-covid-19/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/ioana-mihaila-suntem-pe-o-panta-descendenta-a-valului-trei-nu-inseamna-ca-am-scapat-ce-spune-de-raportul-privind-situatia-deceselor-de-covid-19/ […]