Acuzații de abuzuri și tergiversări ale anchetelor în inspectoratele de poliție, din cauza lipsei dotărilor prevăzute de legislația penală
Într-o scrisoare transmisă ministrului de Interne, un parlamentar reclamă lipsa dotărilor tehnice în inspectoratele de poliție din țară. Potrivit acestuia, problema, reclamată des, poate duce la abuzuri și tergiversări ale unor anchete.
Parlamentarul invocă un articol din Codul Penal:
Art. 110, alin. (5): „În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă.”
Potrivit parlamentarului, deși ar trebui să fie o excepție, lipsa dotărilor este o problemă des întâlnită.
„Am convingerea că ultima frază, care prevede situația în care înregistrarea nu este posibilă, se referă la împrejurări excepționale în care, din motive neprevăzute, organele de cercetare penală nu pot utiliza tehnica din dotare. Realitatea este că tehnica necesară lipsește în foarte multe dintre inspectoratele de poliție din țară. Ne sunt semnalate aceste probleme pentru că accesul la o justiție corectă este o prioritate atât pentru cetățeni, cât și pentru statul român”, scrie Cristian Brian.
Potrivit sursei citate, accesul la justiție ajunge să fie îngreuntat din lipsă de dotări tehnice.
„Fără dotările necesare, greșeli și abuzuri pot apărea foarte des. Anchetele se tergiversează, accesul la justiție este îngreunat și, în mod firesc, se pune semnul întrebării asupra capacității sistemului de a oferi acces la dreptatea pe care cetățenii acestei țări o caută. Considerăm că tehnologia modernă oferă un sprijin de necontestat și utilizarea ei poate spori munca celor implicați”, susține parlamentarul.
Prin urmare, parlamentarul cere ministrului de Interne să spună ce planuri are pentru dotarea Poliției Române cu aparatură de specialitate și ce investiții au fost făcute în ultimii trei ani. Solicitarea, înregistrată de legislativ pe 21 aprilie, nu are încă un răspuns din partea MAI.
Foto: news.ro
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/acuzatii-de-abuzuri-si-tergiversari-ale-anchetelor-in-inspectoratele-de-politie-din-cauza-lipsei-dotarilor-prevazute-de-codul-de-procedura-penala/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/acuzatii-de-abuzuri-si-tergiversari-ale-anchetelor-in-inspectoratele-de-politie-din-cauza-lipsei-dotarilor-prevazute-de-codul-de-procedura-penala/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/acuzatii-de-abuzuri-si-tergiversari-ale-anchetelor-in-inspectoratele-de-politie-din-cauza-lipsei-dotarilor-prevazute-de-codul-de-procedura-penala/ […]