Suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea anti COVID-19 la cabinete, majorată / Ministrul Sănătății: Acest tarif se justifică prin nevoia de materiale sanitare și echipamente de protecție

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, majorarea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/persoană vaccinată, la 40 de lei/inoculare. Ministrul Sănătății susține că nevoia crescută de materiale sanitare și echipamente de protecție justifică mărirea tarifului.
„Guvernul a aprobat astăzi modificări la Ordonanţa de Urgenţă 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19. Măsurile urmăresc creşterea capacităţii de vaccinare, mai exact măsurile prevăd majorarea tarifului pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul cabinetului medicului de familie de la 30 de lei pe serviciu, adică pe persoană vaccinată, la 40 de lei pe inoculare. Acest tarif se justifică prin nevoia crescută de materiale sanitare şi echipamente de protecţie în cazul vaccinării împotriva COVID-19”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, după ședința de Guvern de miercuri.
Actul normativ adoptat miercuri de Guvern prevede măsuri de plată pentru centrele de vaccinare care funcționează în unitățile sanitare ce nu au în derulare un contract cu casele județene de asigurări de sănătate, a precizat Ioana Mihăilă.
„Plata la nivelul acestor centre se va desfăşura printr-un contract derulat împreună cu direcţiile de sănătate publice”, a adăugat ministrul.
Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi posibilă și la cabinetele medicilor de familie din data de 4 mai, iar ministrul Sănătății susține că aproximativ 3.000 de medici de familie s-au arătat disponibili să înceapă imunizarea în cabinetele proprii.
„În momentul acesta gândul nostru este să începem vaccinarea cu Johnson&Johnson care necesită o singură doză”, a precizat Ioana Mihăilă.
În plus, în ședința de Guvern de miercuri a mai fost aprobat un memorandum ce ratifică acordul de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 150 de milioane de euro pentru construirea și dotarea centrelor de arși de la Târgu Mureş şi Bucureşti – Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Comunicatul Ministerului Sănătății
„La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de guvern de astăzi, 28 aprilie, creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/persoană vaccinată, la 40 de lei/inoculare.
Astfel, ordonanța de urgență aprobată astăzi pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse postvaccinare.
Modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție utilizate în cabinetul medicului de familie. Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021”
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



