Stirile zilei

Asociere între Primăria Sectorului 2 și Primăria Generală pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica

Primăria Sectorului 2 se va asocia cu Primăria Generală și va aloca suma de 30 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, a anunțat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

„Ne vom asocia cu Primăria București pentru a finanța în comun acest proiect major de mobilitate urbană. Am prevăzut 30 de milioane de lei în Bugetul Sectorului 2 special pentru: finalizarea lucrărilor la pasaj, reconfigurarea soluției tehnice pentru susținerea liniei de tramvai și pentru canalizarea pluvială. PMB va investi 39 de milioane lei și va derula proiectul prin Trustul de Clădiri Metropolitane (TCM), aceasta fiind, totodată, și cea mai rapidă soluție”, a scris Radu Mihaiu, pe pagina sa de Facebook.

Cu toate că ar fi trebuit finalizat, conform contractului, până pe 16 august 2020, lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt aproape blocate iar șansele de dare în folosință până la finalul acestui an sunt pur teoretice. În proiectul de buget pe acest an, PMB a prevăzut suma de 39 de milioane de lei, în condițiile în care valoarea totală a proiectului este de 110.034.377,95 lei fară TVA., iar până în prezent s-au plătit doar 21,844,358.77 lei fără TVA.

Context

Primăria Capitalei a încheiat pe 16 mai 2019 un contract cu Trustul de Clădiri Metropolitane (TCM), una din companiile municipale înființate de Gabriela Firea, pentru proiectarea și execuția Pasajului Doamna Ghica, aflat la intersecția Șoselei Colentina cu Strada Doamna Ghica. Conform înțelegerii, lucrările ar fi trebuit finalizate în 15 luni de la data semnării, cu alte cuvinte, până pe 16 august 2020.

În luna august, TCM a depus proiectul tehnic, pentru care avea 3 luni termen de elaborare.

În fine, pe 23 septembrie 2019 Gabriela Firea a anunțat semnarea autorizației de construirea, precizând că lucrările se vor finaliza în termen de 12 luni, adică până pe 23 septembrie 2020.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Cine se face vinovat de blocarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica

Sursa foto: Peundemerg.ro

Articole Recomandate

Back to top button