Vlad Voiculescu, ultimele detalii despre incidentul de la Spitalul „Victor Babeș”: Am cerut avizul de funcționare al tuturor unităților mobile din țară. Am întrebat dacă Poliția fusese anunțată, nu mi s-a confirmat acest lucru

Ministrul Sănătății susține că a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică să prezinte avizele de funcționare ale unităților mobile din țară, în urma incidentului de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală, unde trei persoane și-au pierdut viața, după o defecțiune tehnică a TIR-ului ATI amplasat în curtea unității medicale.
Vlad Voiculescu și secretarul de stat Monica Althamer au precizat că Poliția a fost anunțată după ora 19:00, la rugămintea ministrului Sănătății.
Principalele declarații ale ministrului Sănătății:
– Am cerut DSP avizul de funcționare al unității mobile .În urma evaluării, unitatea mobilă respectă normele de igienă și de sănătate publică.
– Conform raportării zilnice a spitalelor, azi avem 1687 de paturi ATI, din care 50 paturi destinate copiilor
– Astăzi, în toată țara, avem 846 de pacienți în UPU.
– Ora a fost precizată, după ora 18 a fost confirmată problema de la Victor Babeș, primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la alte spitale, să văd dacă sunt locuri pentru ceilalți pacienți, iar după 18:30 am ajuns la spital.
– Prioritatea a fost, bineînțeles, să găsim locuri pentru pacienți. Când am ajuns la Victor Babeș, m-am interesat de situația celorlalți pacienți, am încercat să văd dacă sunt informații suplimentare, m-am asigurat că poliția e anunțată, că familiile pacienților sunt informați.
– Cu domnul doctor Arafat am vorbit imediat după ora 18, iar la spital procedurile sunt clare: se încearcă salvarea pacienților, transferul pacienților(…)asta este ceea ce s-a întâmplat, după care, fiind vorba de decesul unor persoane, trebuia anunțată poliția.
– Am întrebat dacă Poliția fusese anunțată, nu mi-a fost confirmat acest lucru, așa că am rugat ca poliția și aparținătorii să fie anunțați imediat.
-Când eram în drum spre Babeș am încercat să-l sun, nu a răspuns la telefon. Nu e ceva ce primarul trebuia să facă în momentul acela(n.r. despre Nicușor Dan)
– Știm că cele 6 ventilatoare s-au oprit odată. Știm, de la DSU, că a fost o problemă cu oxigenul, ceea ce ar fi putut duce la oprirea ventilatoarelor.
Declarațiile secretarului de stat Monica Althamer:
– Noi ca oficiali avem informația referitoare la ce s-a întâmplat la spital, anume că ministrul a solicitat să se facă acest lucru, la 19:25 de minute (n.r. apelul la poliție).
– Vă pot confirma că la 19:25 ministrul a solicitat să fie sunată poliția, în momentul în care personalul medical a afirmat că nu s-a făcut acest lucru.
– Medicii au asistat la o dramă, prioritatea a fost salvarea acelor oameni. După ce am ajuns la fața locului, eu la 18:20, imediat și ministrul, am vorbit cu medicii.
– La ora 17:47 am vorbit cu managerul spitalului înainte să îl anunț pe ministru. Era în drum spre spital, mi-a confirmat că trei persoane sunt în stop(n.r. respirator).
– Sunt niște timp, există o lege(..)Putea Ministerul Sănătății să treacă peste legislația în vigoare și să riște ca trei familii să afle de la TV că rudele lor au murit?(…)Vorbim despre o tragedie, niște oameni și-au pierdut rudele. Există niște priorități, următoarea prioritate era ancheta.
– Avizul a fost eliberat de DSP pe 9 aprilie, în momentul în care se eliberează avizul, se verifică acești parametri, astfel nu se eliberează avizul.
Secretarul de stat Andreea Moldovan:
-S-a dorit ca cei care montează stocatorul de oxigen să monteze și partea de distribuție oxigen pentru a avea materialele conforme cu normativele(…)Avizul DSP a fost pentru 8 paturi, urmând ca, în funcție de legislație, să se poată crește acel număr.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



