Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


DNA cere, din nou, aviz Senatului pentru anchetarea lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătății: Procurorii susțin că au probe noi/ Solicitarea anterioară a fost respinsă de Parlament

By Andreea Traicu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 8 aprilie 2021 Etichete: , , ,

DNA cere, din nou, aviz Senatului pentru anchetarea lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătății. Anchetatorii au formulat o cerere similară în 2019, însă a fost respinsă. Procurorii își întemeiază cererea pe noi probe. Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu angajarea unui consilier, fără ca acesta să se prezinte fizic la locul de muncă.

DNA: Au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, în vederea producerii de consecințe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar.
Ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”, transmite DNA.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/dna-cere-din-nou-aviz-senatului-pentru-anchetarea-lui-florian-bodog-fost-ministru-al-sanatatii-procurorii-sustin-ca-au-probe-noi-solicitarea-anterioara-a-fost-respinsa-de-parlament/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/dna-cere-din-nou-aviz-senatului-pentru-anchetarea-lui-florian-bodog-fost-ministru-al-sanatatii-procurorii-sustin-ca-au-probe-noi-solicitarea-anterioara-a-fost-respinsa-de-parlament/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/dna-cere-din-nou-aviz-senatului-pentru-anchetarea-lui-florian-bodog-fost-ministru-al-sanatatii-procurorii-sustin-ca-au-probe-noi-solicitarea-anterioara-a-fost-respinsa-de-parlament/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW