O nouă tranşă de vaccin Pfizer soseşte în România: Unde vor fi distribuite dozele

O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, de 345.150 doze, va ajunge mâine, 29 martie, în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, anunţă Comitetul Naţional de Vaccinare.
Centrele în care vor fi distribuite dozele:
Centrul Național de Stocare București: 113.490 doze;
Centrul Regional de Depozitare Brașov: 46.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 53.820 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanța: 39.780 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 23.400 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iași: 29.250 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 38.610 doze.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 2.518.000 doze de vaccin produse de compania Pfizer BioNTech, iar 2.318.749 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



