DOCUMENT Cum explică instanța respingerea redeschiderii dosarului 10 august: Judecătorul susține că Giorgiana Hosu nu a analizat argumentele victimelor
Judecătorul de la Tribunalul București care a respins cererea de redeschidere a dosarului „10 August” își motivează decizia, argumentând, printre altele, că Giorgiana Hosu, fosta șefă a DIICOT, nu a trimis instanței argumentele victimelor, deși acest aspect a fost avut în vedere la infirmarea soluției în procedura internă.
„Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului observă că, deși procurorul ierarhic superior a infirmat parțial ordonanța de clasare, în procedura internă, ca urmare a plângerii formulate de persoanele vătămate/ interesate, potrivit art 339 Cod de Procedură penală, totuși, în ordonanța de redeschidere a urmăririi penale, nu se analizeaza criticile învederate de părți cu privire la fondul acuzațiilor. În atare situație, nici judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza, în acest cadru procesual, argumentele persoanelor vătămate”, potrivit motivării deciziei Tribunalului București de a respinge redeschiderea dosarului „10 August”.
Mai mult, în solicitarea de redeschidere a anchetei, fosta șefă a DIICOT s-a bazat pe chestiuni procedurale, nu de substanță.
„În prealabil, judecătorul de cameră preliminară constată că motivele invocate de procurorul ierarhic superior vizează chestiuni de ordin procedural și nu substanțial. Concluzia se impune întrucât, din perspectiva textului de lege invocat ca temei de drept pentru redeschiderea urmăririi penale, procurorul ierarhic superior ar fi trebuit să reevalueze materialul de urmărire penală și, în urma acestuia să constate că împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea nu a existat. Or, procurorul ierarhic superior nu a invocat împrejurarea că situația de fapt reținută de procurorul de caz este alta decât cea care rezultă din probele existente la dosarul de urmărire penală și s-ar impune astfel redeschiderea anchetei penale”, a precizat sursa citată.
Un alt argument desființat de instanță ar fi cel potrivit căruia clasarea nu a fost motivată corespunzător de către procurorul de caz.
„Cât despre lipsa de motivare a ordonanței de clasare, judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul ierarhic superior nu argumentează această susținere, ci se rezumă doar a invoca principii directoare care se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind obligația motivării actelor procedurale, fără legătură cu ordonanța infirmată. În opoziție cu această susținere, judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul a respectat obligația de motivare a ordonanței de clasare și a elaborat actul procedural prin indicarea atât a împrejurărilor de fapt cât și a temeiurilor de drept”, se arată în motivarea Tribunalului București.
Judecătorul de cameră preliminară a respins un alt argument al fostei șefe a DIICOT, potrivit căruia suspecții nu au fost chemați la sediul structurii centrale pentru a fi audiați, pe motiv că dosarul a fost preluat de la Parchetul General, unde au avut loc audieri în acest caz.
„În concluzie, față de considerentele mai sus arătate, având în vedere că motivele pe care se sprijină ordonanța procurorului ierarhic superior de redeschidere a urmăririi penale nu își găsesc suport în dosarul cauzei(…) judecătorul de cameră preliminară va respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală”, este concluzia judecătorului Tribunalului București.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/document-cum-explica-instanta-respingerea-redeschiderii-dosarului-august-judecatorul-sustine-ca-giorgiana-hosu-nu-a-analizat-criticile-partilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/document-cum-explica-instanta-respingerea-redeschiderii-dosarului-august-judecatorul-sustine-ca-giorgiana-hosu-nu-a-analizat-criticile-partilor/ […]