Numărul potențialelor victime ale traficului de persoane, în creștere din cauza pandemiei de coronavirus / Președintele Senatului: Femeile și copiii, cei mai vulnerabili

Lipsa accesului la serviciile sociale, provocată de pandemia de coronavirus, a condus la creșterea numărului de persoane vulnerabile susceptibile să cadă victime traficanților de persoane, a afirmat președintele Senatului. Anca Dragu a precizat că se află în discuții, în acest moment, cu mai mulți oficiali din statele membre ale Uniunii Europene, dar și cu autoritățile din România, pentru a identifica sincopele legislative în ceea ce privește combaterea traficului de persoane.
„Este evident că lipsa accesului la serviciile sociale provocat de pandemie a condus la creșterea numărului de persoane vulnerabile care sunt mai susceptibile să cadă victime traficanților. Nu trebuie să uităm că astfel de persoane au nevoie de ajutorul nostru. Combaterea traficului de persoane reprezintă una din prioritățile mele în calitate de președinte al Senatului. Încă de la preluarea mandatului am antamat demersuri în acest sens(…)Potrivit cifrelor disponibile astăzi, milioane de persoane din lume sunt private de accesul la drepturile lor fundamentale, fiind forțate să trăiască în sclavie sau să lucreze în beneficiul exploatatorilor lor. Majoritatea victimelor este constituită de femei și copii”, a declarat Anca Dragu, luni dimineață, în cadrul conferinței „Trafficking in Human Beings for the purpose of sexual exploitation”, organizată de Ambasada Franței la București, în parteneriat cu Ambasada Suediei.
Președintele Senatului susține că nu se poate aprecia cu exactitate care este numărul victimelor traficului de persoane în România, dar se poate constata că majoritatea victimelor sunt femei, în special minori, iar principalul scop este exploatarea sexuală.
„Factorii favorizanți sunt inegalitatea de gen, dificultățile economice în care se regăsesc femeile, discriminarea și marginalizarea, iar educația este un factor cheie care ne poate ajuta în eradicarea acestui fenomen. Aproximativ 70% din victime au cel mult o diplomă de gimnaziu, iar studiile ne ajută să înțelegem amploarea veritabilă a acestui fenomen și amploarea reacției pe care o putem avea. E nevoie de o mai bună colaborare și coordonare între autorități și societatea civilă în lupta împotriva acestui fenomen și în vederea eradicării sale”, a adăugat președintele Senatului.
Exploatarea sexuală în mediul online, în creștere în 2020
Exploatarea sexuală din mediul online a fost în creștere în 2020, iar acest lucru poate fi constatat prin creșterea numărului de cazuri de pornografie infantilă, a precizat prim-procurorul șef interimar al DIICOT.
„Analiza anului 2020 menține aceeași tendințe din anii precedenți, anume că România este țară de recrutare a victimelor traficului de persoane. Pe teritoriul țării noastre are loc o mică parte a activității infracționale, iar exploatarea se realizează în țări din vestul Europei, predominant Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Elveția și, mai nou, Malta. Victimele provin din familii sărace din România, în special familii dezorganizate, în general monoparentale, cu istoric de consum de alcool, în general(…)Având în vedere că noi suntem țară din care provin victimele traficului de persoane, este important pentru reducerea fenomenului de traficare, reducerea cererii pentru persoane care fac obiectul exploatării sexuale în țările din vestul Europei”, a declarat Oana Pâțu, prim-procurorul șef interimar al DIICOT.
România, cele mai multe victime ale traficului de persoane din Suedia
În Suedia, de când a început pandemia de coronavirus, numărul persoanelor traficate a fost în creștere, iar cele mai multe victime provin din România, a precizat Therese Hyden, ambasadorul Suediei la București.
„Oamenii sunt mai vulnerabili, oamenii își pierd oportunitatea de a avea un loc de muncă și, de fiecare dată într-un moment de criză, există persoane care exploatează. Trebuie să recunoaștem legătura dintre prostituție și traficul de persoane umane. Traficul în scop de exploatare sexuală va continua cât timp există cerere pentru femei prostituate(…)Ar trebui să punem în discuție incriminarea achiziției de servicii sexuale. De când a început pandemia, în Suedia, numărul persoane traficate a crescut, iar numărul de femei și fete din România este cel mai mare din numărul de persoane traficate în Suedia”, a afirmat Therese Hyden, ambasadorul Suediei la București.
În plus, ambasadorul Franței în România, Laurence Auer, susține că a purtat discuții cu președintele Senatului pe tema incriminării clienților care achiziționează servicii sexuale.
„Cel mai adesea victimele traficului de persoane sunt fete și femei, asta în urma unui ciclu de violențe sau exploatări sexuale, care profită, întâi de toate, unor rețele puternice și transnaționale(…)Amploarea europeană a fenomenului este incontestabilă. Majoritatea victimelor provin din Europa Centrală și de Est. Intensitatea traficului de persoane a crescut pe parcursul pandemiei, căci traficanții s-au adaptat rapid, au recurs la rețelele sociale pentru a recruta noi victime și au înlesnit prostituția online. Franța și România cooperează pentru a destructura rețelele de trafic și e vorba de o cooperare operațională”, a spus Laurence Auer.



