Florin Cîțu, despre crima de la Onești: Dacă se dovedește că din cauza lucrătorilor din poliție s-a ajuns la acest rezultat, să se ia măsuri
Prim-ministrul Florin Cîțu a cerut o anchetă cât mai rapidă în rândul poliției legată de operațiunea eșuată de la Onești, unde un bărbat a ținut ostatici doi muncitori timp de cinci ore pe care ulterior i-a ucis.
„Am vorbit cu domnul ministru Bode (n.r. – ministrul afacerilor interne, Lucian Bode) toată ziua despre acest subiect (n.r. – cazul de la Onești). Am cerut o anchetă rapidă. Să se ia măsuri dacă se dovedește că au fost vinovați în cadrul poliției. Dacă se dovedește că din cauza lucrătorilor din poliție s-a ajuns la acest rezultat, să se ia măsuri. I-am cerut domnului Bode o anchetă cât mai rapidă”, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu, prezent la Spitalul Universitar din București, cu ocazia persoanei cu numărul 1 milion vaccinate în România împotriva COVID-19.
Context
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a luat ostatici, luni, doi muncitori într-un apartament din Onești, pe care i-a ucis cu un cuțit după circa cinci ore. În tot acest timp, oamenii legii au încercat să-l convingă să-i elibereze pe cei doi, însă au evitat o acțiune în forță.
Criminalul era nemulțumit de o decizie a instanței prin care pierduse apartamentul respectiv în favoarea firmei la care lucrau cei doi bărbați.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/florin-citu-despre-crima-de-la-onesti-daca-se-dovedeste-ca-din-cauza-lucratorilor-din-politie-s-a-ajuns-la-acest-rezultat-sa-se-ia-masuri/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/florin-citu-despre-crima-de-la-onesti-daca-se-dovedeste-ca-din-cauza-lucratorilor-din-politie-s-a-ajuns-la-acest-rezultat-sa-se-ia-masuri/ […]