Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reprezentanții HoReCa cer ca restaurantele din București să funcționeze indiferent de incidența COVID-19: Nu există o justificare pentru care acestea ar trebui să fie închise

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 24 februarie 2021

Reprezentanții HoReCa au avut, miercuri, o întâlnire cu prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, în cadrul căreia aceștia au solicitat ca restaurantele să funcționeze în interior cu o capacitate de 30% până în momentul unui lockdown complet.

Nu există o justificare pentru care restaurantele ar trebui să fie închise. Pentru acest lucru, am solicitat desprinderea restaurantelor de coeficientul de 3 la mie şi funcţionarea lor la 30% din capacitate în interior şi cu restricţiile cunoscute pe terasă, până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată, şi al doilea lucru pe care l-am solicitat prefectului este să transmită reprezentanţilor Guvernului că industria are nevoie de deblocarea plăţilor pe măsura privind 20%”, a spus Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, citat de Agerpres.

În plus, în cadrul întâlnirii au fost analizate condițiile concrete de aplicare și respectare a măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Capitalei.

S-a discutat despre funcționarea restaurantelor în condițiile respectării exigențelor legale, subliniindu-se practica unităților care eludează prevederile normative incidente. În acest context, s-a propus reglementarea și sancționarea acestor comportamente cu retragerea autorizației de funcționare pentru cei care încalcă cu rea- credință textul normativ”, a precizat sursa citată.

Prefectura Capitalei va înainta către Guvern și Comitetul Național pentru Situații de Urgență propunerile reprezentanților HoReCa, pentru a putea fi analizate.

Ne adresăm cetăţenilor, apelând la spiritul civic și pledând pentru un comportament care promovează angajamentul social, pentru  a continua respectarea normelor de siguranță sanitară”, este mesajul transmis de autorități.

Miercuri, incidența cazurilor de COVID-19 în București era de 2,34 la mia de locuitori.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW