JustitieStirile zilei

DOCUMENT Ministerul Justiției, anunț pentru selectarea magistratului de legătură în Italia

Ministerul Justiției a lansat procedura de selecție a magistratului de legătură ce urmează să fie trimis în Italia. Persoanele interesate pot depune dosarul de candidatură până la 5 martie 2021. 

„La această procedură își pot depune candidatura judecători, procurori sau personal de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, cu experiență practică în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală și civilă”, transmite Ministerul Justiției.

Condițiile necesare

O persoană poate fi numită magistrat de legătură în Republica Italiană dacă îndeplinește următoarele condiții:

a) este cetățean român, cu domiciliul în România

b) cunoaște la un nivel avansat(scris, vorbit) limba italiană

c) are o vechime în magistratură de cel puțin 6 ani

d) are experiență practică în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală și civilă

Atribuțiile magistratului de legătură

„Magistratul de legătură îndeplinește orice activitate menită să favorizeze și să accelereze, în special prin stabilirea de contacte directe cu serviciile competente și cu autoritățile judiciare ale statului gazdă, toate formele de cooperare judiciară în materie penală și civilă, după caz.

Magistratul de legătură român desfășoară și activități destinate să asigure funcțiile de schimb de informații și de date statistice, cu scopul de a favoriza cunoașterea reciprocă a sistemelor juridice, a băncilor de date juridice, precum și relațiile dintre profesiile juridice din cele două state”, potrivit MJ.

Dosarul de candidatură

Dosarul de candidatură trebuie să conțină următoarele:

  • scrisoare de intenție
  • un CV european, în format europass
  • copii ale oricăror documente pe care candidații le apreciază ca fiind necesare pentru a atesta îndeplinirea condițiilor menționate
  • un acord scris pentru prelucrarea datelor cu caracter personal

 

 

Articole Recomandate

Back to top button