Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Primarul Capitalei anunță primele lucrări de modernizare a sistemului de termoficare / Nicușor Dan: 5 tronsoane vor fi gata anul acesta

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 9 februarie 2021

Primarul Capitalei a anunțat primele lucrări la tronsoanele de distribuție a agentului termic care fac parte din sistemul de termoficare din București. Suma prevăzută pentru acest proiect se ridică la 300 de milioane de lei, iar finanțarea urmează să fie asigurată de la bugetul local.

Începem azi un tronson de 13 km, aici în zona Ferentari, este unul din cele 5 tronsoane pe care ne propunem să le facem anul acesta. O să vă arăt pe hartă aici, suntem în zona asta, deci acesta are 13 km şi anul acesta ne propunem să mai facem în zona Pantelimon 12 km, în zona Colentina 9 km, în zona Victoriei 11 şi în zona Berceni 8 km. În total 53 de km”, a declarat Nicușor Dan.

Lucrările de la cele cinci tronsoane de distribuție a agentului termic ar urma să fie finalizate până în primăvara anului următor, când ar urma să înceapă modernizarea sistemului de termoficare din Capitală, printr-un proiect pe fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor pe cele 5 segmente albastre este de 300 de milioane de lei care sunt prevăzuţi a fi finanţaţi din bugetul local. După cum ştiţi aceşti bani nu există în momentul de faţă. Urmează să avem bugetul naţional şi apoi bugetul local şi modalitatea prin care noi vrem să ieşim din acest blocaj financiar în care Primăria Capitalei este de 2 ani este să punem datoriile în bugetul pe 2021 şi tot ce înseamnă investiţie nouă, inclusiv aceasta, să fie finanţată din credite. Pentru asta avem nevoie ca Guvernul să ne extindă limita de creditare”, a precizat edilul.

Nicușor Dan a precizat că lucrările ar putea aduce întreruperi în livrarea agentului termic pentru „câteva ore”.

După cum aţi văzut, pe şantier aici s-au montat nişte conducte mai subţiri care sunt provizorii, în termeni tehnici se denumesc provizorate, prin care serviciul este menţinut în continuare astfel încât să nu se folosească conductele mari pe care se transportă agentul termic” , a adăugat primarul Capitalei.

*Tronsoanele ce urmează să fie modernizate în cursul anului 2021 sunt cele colorate cu albastru

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW