Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Firma de transport a Primăriei Voluntari a încasat peste 60 de milioane de lei de la PMB în mandatul Gabrielei Firea

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 6 februarie 2021

Primăria Capitalei a plătit peste 60 de milioane de lei firmei de transport a Primăriei Voluntari pentru cursele București-Ilfov în mandatul Gabrielei Firea, relatează Hotnews.ro.

Plata către Serviciul Transport Voluntari s-a făcut prin intermediul unui contract încheiat în mai 2019 prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, cu acordul Consiliului General al Capitalei.

Autoritățile bucureștene plătesc aproximativ 90% din costurile operării celor 16 linii ale STV, în timp ce Primăria Capitalei are datorii către Societatea de Transport București în valoare de 1 miliard de lei.

CITEȘTE ȘI: Clotilde Armand, linșată mediatic pe Metropola TV, postul înființat de Florentin Pandele pe bani publici

Suma încasată de operatorul Serviciul Transport Voluntari (STV SA) de la PMB începând cu anul 2019 ajunge la 69.875.235,22 de lei, iar datoriile către STB SA se ridică la 915.122.309,05 lei.

Datoriile către societatea de transport din Capitală s-au acumulat deoarece Primăria Capitalei nu a plătit o bună parte din subvenția asumată anual.

Pe transport interurban, contribuția este socotită conform contractului de delegare la 90% pentru municipiul București și 10% Ilfov. Nu știu pe Ilfov cum împart mai departe cei 10% Consiliul Județean și UAT-urile. Acest contract va fi renegociat, nu știu dacă vor rămâne aceste procente. Ei spun că se bazează pe un studiu care spune că 90% dintre cei care folosesc aceste autobuze lucrează în București și atunci impozitul lor pe venit se duce la București și nu la Ilfov”, este reacția lui Nicușor Dan pe această temă, pentru Hotnews.ro.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW