Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Șapte violatori au fost arestați la o lună de când victima a fost găsită de Poliție

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 5 februarie 2021

La o lună de când o minoră de 14 ani a fost găsită pe Șoseaua Pantelimon din Capitală de un echipaj de Poliție, șapte tineri au fost arestați preventiv, sub acuzația de viol, la propunerea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sectorului 2. 

Pe 27 decembrie 2020, o minoră de 14 ani a fost dusă de mai mulți tineri într-un bloc aflat în renovare din orașul Pantelimon, unde a fost forțată să întrețină acte sexuale cu șapte băieți cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani. Ulterior, autorii violului au lăsat-o pe un bulevard din Capitală.

În jurul orei 22:30, victima a fost găsită de un echipaj de Poliție de la Secția 9 din București pe Șoseaua Pantelimon.

Pe 5 februarie 2021, tinerii au fost arestați preventiv, fiind acuzați de viol, act sexual cu un minor, complicitate la viol și abuz sexual.

Redăm, în totalitate, comunicatul transmis de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Sectorului 2

„La data de 27.12.2020, în jurul orei 1920, o persoană vătămată în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliul său din mun. București, sector 2, cu un inculpat, în vârstă de 18 ani, care o abordase în urmă cu aproximativ 3 zile prin aplicația WhatsApp, care era
însoțit de un alt inculpat, cu vârsta de 23 de ani, conducătorul unui autoturism marca Volvo.

Unul dintre inculpați i-a spus minorei că urmează să se plimbe cu autoturismul prin zonă. De pe aceeași stradă, după aproximativ 100 de metri, în autoturism au urcat și alți doi inculpați, în vârstă de 17 ani, și, respectiv, 21 de ani.

Cei patru inculpați împreună cu persoana vătămată s-au deplasat cu autoturismul în cauză la un poligon auto din orașul Pantelimon, jud. Ilfov, iar, de acolo, s-au deplasat la un imobil aflat în renovare, situat în orașul Pantelimon, jud. Ilfov, imobil prevăzut cu un etaj.

În această locație, persoana vătămată a fost condusă într-o cameră aflată la etajul imobilului, unde au intrat inițial împreună toate persoanele menționate anterior. Minora a întreținut cu unul dintre inculpați un act sexual normal consimțit.

Ulterior, în cameră au intrat și ceilalți inculpați, timp în care, la imobilul în cauză a mai sosit un autoturism de culoare albastră, cu încă patru tineri, în vârstă de 21 de ani, 22 de ani, 23 de ani și 28 de ani, aceștia fiind chemați la adresă de către unul dintre inculpați.

Ulterior, cei opt băieți au ieșit din cameră și au discutat între ei, cu privire la ordinea în care vor întreține relații sexuale cu persoana vătămată.

Întrucât minora s-a opus întreținerii în continuare de relații sexuale, a fost lovită cu palma în zona feței și a întreținut cu inculpații acte sexuale normale, prin constrângere.

De asemenea, trei dintre inculpați i-au propus minorei să întrețină acte sexuale orale, în schimbul conducerii înapoi la domiciliu. Persoana vătămată a refuzat propunerea, iar aceștia, prin constrângere, au atins-o în zone intime, respectiv au pipăit-o pe sâni, pe fund, pe pulpa piciorului, în apropierea zonei intime.

Ulterior, minora a fost lăsată de autori pe Șos. Pantelimon unde a fost găsită, în jurul orei 2230, de un echipaj de poliție al Secției 9.
Propunerea de arestare preventivă a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți.

Precizăm că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”

Sursă foto: Poliția Română

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW