Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vlad Voiculescu, întâlnire cu reprezentanți ai OMS: Le-am cerut ajutorul pentru coordonarea investițiilor făcute în spitalele vechi și noi

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 1 februarie 2021

Ministrul Sănătății a anunțat că a cerut ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății pentru coordonarea investițiilor în spitalele din România. Vlad Voiculescu susține că proiectele pentru construcția unor spitale regionale în Cluj, Iași și Craiova vor fi accelerate. 

Spitalele regionale, toate cele trei proiecte vor fi accelerate și sunt proiecte, precum cele de la Sibiu și Brașov, deja începute. Am avut astăzi de dimineață o întâlnire cu OMS, Hans Kluge și le-am cerut ajutorul pentru acea echipă de specialiști de care avem nevoie pentru coordonarea investițiilor făcute în spitalele vechi și noi”, a declarat Vlad Voiculescu, la webinarul cu titlul „Spitalele din România, încotro? Actul medical vs infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România.

Hans Kluge, directorul regional al OMS, i-a mulțumit personal medicului erou de la Piatra Neamț, Cătălin Denciu, care a încercat să salveze pacienții Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, prinși în incendiul izbucnit pe 14 noiembrie, a transmis Voiculescu.

Ministrul Sănătății a precizat că în anul 2000 s-au cheltuit 20 de milioane de euro pentru studii de fezabilitate a unor spitale regionale care nu au fost construite până în acest moment.

Mai târziu, 2016, când am venit aici pentru o perioadă scurtă m-am gândit că dacă există fonduri europene pentru spitalele regionale, lucrurile vor merge mai departe. În 2016 am semnat acordul cu Banca de Investiții pentru Spitalele Regionale de la Cluj, Iași și Craiova. Avem în acest moment studii de fezabilitate, urmează licitații pentru studiile tehnice. Depunem eforturi acum cu o echipă găsită în Ministerul Sănătății și o echipă pe care o formez pentru a merge înainte cu aceste proiecte”, a adăugat Vlad Voiculescu.

Voiculescu este de părere că spitalele din România au vulnerabilități pe trei paliere, anume infrastructura, deficitul de personal și regulile.

O să mergem către aceste puncte, o să încercăm să flexibilizăm cadrul de personal și să revizuim normele de personal. Vom crea Fondul Național pentru Siguranța Pacienților în Spitale, pentru anumite investiții sau finanțare separată pentru anumite tipuri de mentenanță și avem în vedere o revizuire a regulilor la nivelul general și suport pentru spitale”, a afirmat ministrul Sănătății.

Redăm, în totalitate, comunicatul transmis de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a avut astăzi, 1 februarie 2021, o întâlnire oficială, în regim online, cu directorul regional al Biroului European al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Hans Kluge. Cei doi oficiali au discutat, printre altele, despre accesul populației la medicamente, lista esențială de medicamente a OMS, formarea personalului din managementul serviciilor de sănătate, răspunsul la pandemia COVID-19 și asigurarea unui mediu sigur în spitalele românești.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a vorbit despre problemele de acces ale pacientului la medicamente care au apărut în ultimii ani din cauza retragerii de pe piață a unui număr mare de medicamente și escaladării exportului paralel către alte piețe din Uniunea Europeană. Ministrul Sănătății a spus că, împreună cu noua sa echipă de la minister, lucrează la identificarea unor soluții pentru rezolvarea acestei probleme: „În vederea asigurării accesului pacientului la medicamente esențiale este nevoie de stabilirea unui cadru de încurajare a menținerii sau pătrunderii în piața farmaceutică din România a acelor medicamente generice care se regăsesc atât în lista de medicamente considerate de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind esențiale pentru orice țară, cât și în lista medicamentelor cu procent de compensare 100%, pentru a nu aduce modificări asupra contribuției proprii din partea pacientului.”

Directorul regional al Biroului European al Organizației Mondiale a Sănătății a salutat acest efort și a asigurat de întregul sprijin al OMS pentru soluționarea acestei situații:
„Medicamentele esențiale din lista Organizației Mondiale a Sănătății sunt medicamente de bază pentru orice sistem de sănătate și, în acest sens, salutăm intenția Ministerului Sănătății din România de a îmbunătăți accesul populației la aceste medicamente.”
În ceea ce privește celelalte subiecte aflate pe agenda de discuții, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății a reiterat sprijinul tehnic al OMS pentru continuarea cu succes a campaniei de vaccinare, pentru eforturile de a face spitalele românești mai sigure, precum și pentru profesionalizarea managementul serviciilor de sănătate

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-intalnire-cu-reprezentanti-ai-oms-le-am-cerut-ajutorul-pentru-coordonarea-investitiilor-facute-in-spitalele-vechi-si-noi/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW