Problemele penale ale familiei Drăghici

Deputatul PSD Mircea Drăghici, trimis în judecată de DNA după ce a folosit subvenţiile de partid pentru a-şi cumpăra o casă şi o maşină de lux, nu este la prima abatere de la lege. Atât el, cât şi soţia sa, sunt judecaţi în alte dosare, toate având legătură cu PSD.
În noiembrie 2015 Drăghici era trimis în judecată într-un dosar, fiind acuzat de abuz în serviciu, alături de fostul preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu.
În iunie 2018, Mircea Drăghici a fost achitat, în faza de fond, de un complet de la instanţa supremă. Potrivit DNA, faptele incriminate privesc încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care deputatul Mircea Drăghici ar fi avut o serie de interese. „În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate – SC European Project Consulting SRL Bucureşti – în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ teritoriale”, susţine DNA.
Achitat în primă instanţă
Drăghici a fost achitat după ce avocaţii săi au cerut îndepărtarea de la dosar a mai multor probe considerate ilegale de către apărători, ele fiind obţinute în baza protocoalelor semnate cu SRI. „Întreaga urmărire penală a fost afectată de caracterul secret al colaborării cu SRI. Toate actele ce au fost întocmite în baza acestui protocol au prin urmare caracter secret, iar în acest dosar încă mai avem o parte nepublică, şi anume mandatul de siguranţă naţională în baza căruia au fost făcute înregistrările şi motivele pentru care a fost emis acest mandat, iar rechizitoriul acuzării este rodul acestei activităţi investigative”, a precizat în faţa judecătorilor avocatul deputatului Mircea Drăghici. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată la completul de 5 al instanţei supreme.
Soţia complice în fărădelegi
Soţia sa, Georgiana, are deja o condamnare cu suspendare după ce a mânărit datele unor studenţi, trimişi fără ştirea lor, într-o tabără de partid. Ea a primit 3 ani de inchisoare cu suspendare, intr-un dosar privind organizarea unei tabere politice a TSD Arges, plătită cu banii Ministerului Tineretului şi Sportului.
În mai 2019, Georgiana Drăghici a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare. „In cursul anului 2013, inculpatul Meleşteu Mircea Cristian, în calitate de director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi sub pretextul desfăşurării proiectului studentesc ED-ECO Sport, a contribuit la organizarea unei tabere politice de dezvoltare personală si leadership pentru organizaţia de tineret a unui partid politic, la două hoteluri din Poiana Braşov ce se află în administrarea Complexului Sportiv National (C.S.N.) Poiana Braşov. Toate cheltuielile de cazare şi masa ale celor 102 de participanţi, conform diagramelor de cazare, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfăşurării proiectului respectiv, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, sumă ce constituie totodata un folos necuvenit pentru formaţiunea politică”, se arată într-un comunicat al DNA.
La o lună de la evenimentul de la Poiana Brasov, Georgiana Draghici i-ar fi solicitat unei persoane să transmită prin mail un tabel cuprinzand datele unor studenţi ai unei facultăţi din Piteşti.
O mare parte dintre persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenţi la Facultatea de Ştiinte Social Umane, specializarea Jurnalism, din Piteşti, care nu au fost la acel eveniment decât pe „hârtie”.
Studenţii au fost audiati ca martori la DNA şi au spus că nu au participat la nicio activitate şi nu şi-au recunoscut semnăturile pe lista de participare.
Casă şi maşină din subvenţia partidului
Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată, joi, de DNA. Procurorii susțin că, în perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, Drăghici a folosit 380.000 de euro din banii partidului pentru a-și cumpăra un imobil în Pipera.
Trezorierul PSD și-a mai însușit, tot de la partid, un autoturism de lux în valoare de 324.800 de lei fără a returna contravaloarea acestuia.
„Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului.
Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018″, susțin procurorii DNA.
Acuzațiile procurorilor pentru fostul trezorier PSD sunt: delapidare și utilizarea subvențiilor de la partid în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate.
După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor primite de la stat, PSD a reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului.
Contactat de mainnews.ro, Mircea draghici a transmis că nu comentează public acuzațiile, menționând că se va apăra în instanță,



