PoliticStirile zilei

PSD va prezenta bugetul alternativ pe 27 ianuarie: Este posibil să crești veniturile angajaților și pensiile vârstnicilor

Partidul Social Democrat a anunțat că va prezenta varianta alternativă a bugetului național pe data de 27 ianuarie. Social-democrații susțin că vor demonstra că veniturile angajaților și pensiile vârstnicilor pot fi mărite, respectând deficitul bugetar prevăzut de Guvern.

„Bugetul României pe 2021 trebuie să fie despre oameni, nu despre cifre! Dreapta nu poate promova în continuare austeritatea, când un pensionar trăiește în medie cu 1400 de lei, deși statul român a stabilit că minimul pentru un trai decent este 1733 de lei pe lună!

PSD va prezenta pe 27 ianuarie alternativa sa de buget național: vom arăta că este posibil să crești veniturile angajaților și pensiile vârstnicilor, respectând chiar deficitul prevăzut de Guvernul Cîțu!

Noi propunem un Buget pentru Dezvoltare, nu un Buget pentru Înghețare – așa cum vor apostolii austerității din PNL și USR!”, se arată într-o postare pe Facebook a Partidului Social Democrat.

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis, ședință cu prim-ministrul Florin Cîțu și alți membri ai cabinetului

Între timp, Klaus Iohannis a avut, joi, o ședință de lucru la care au participat prim-ministrul Florin Cîțu, viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul investițiilor și proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Discuțiile s-au axat pe elaborarea bugetului pe anul 2021.

Sursă foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button