Începe primul termen în procesul Kovesi vs Secția Specială / Fosta șefă a DNA îi cere Adinei Florea să îi soluționeze mai repede dosarul

UPDATE Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunțarea până pe 27 ianuarie.
Știrea inițială
Primul termen în procesul intentat de fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, împotriva Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), începe miercuri la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Prim-procurorul șef european cere urgentarea soluționării dosarului în care a fost pusă sub control judiciar în timp ce candida pentru șefia Parchetului European (EPPO).
Potrivit portalului ÎCCJ, procesul a fost deschis de Kovesi înainte de Crăciun, iar primul termen a fost programat pentru data de 20 ianuarie, ora 9:00.
Doi ani de la inculpare
Laura Codruța Kovesi a fost inculpată și pusă sub control judiciar de Secția Specială în martie 2019 pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, în cazul extrădării lui Nicolae Popa.
La scurt timp, Instanța Supremă a revocat măsura și a desființat, practic, acuzațiile.
„Judecătorul de drepturi și libertăți reține neîndeplinirea condițiilor necesare începerii urmăririi penale în personam și punerii în mișcare a acțiunii penale (lipsa de claritate a acuzațiilor, aspect ce echivalează cu inexistentă notificării oficiale, existența unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acțiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Toate aceste vicii se subsumează unor condiții de legalitate care, odată dovedite, fac inutilă analiză elementelor ce țin de temeinicie”, potrivit motivării din 2019.
CITEȘTE ȘI: Cine sunt procurorii care se luptă să ajungă lângă Kovesi la Parchetul European
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea



