Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Adrian Bărăscu, fost șef la Oficiul pentru Protecția Martorilor, condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 19 ianuarie 2021

Chestorul Adrian Bărăscu, fost director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, a fost condamnat marți la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității pentru deturnarea de fonduri în formă continuată, într-un dosar instrumentat de DNA.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

În schimb, Adrian Bărăscu a fost achitat pentru acuzațiile de constituirea unui grup infracţional organizat, obţinerea ilegală de fonduri în formă continuată, abuz în serviciu, abuz în serviciu în formă continuată pe motiv că aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală.

Acuzațiile DNA

În perioada septembrie – decembrie 2013, inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta, Liță Andreea-Violeta și alte persoane au constituit un grup infracțional organizat, grupare la care, în perioada 2014 – noiembrie 2015, au aderat și alții, în scopul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În contextul amintit, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Program.

De asemenea membrii grupului au acționat și în direcția deturnării sumelor de bani cu destinația mai sus menționată către achiziția directă, de la furnizori preferați, a unor bunuri și servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor instituției, fie în scopul achiziționării unor bunuri și servicii inutile ori neperformante.

În perioada 2014 – octombrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de ordonator terțiar de credite la O.N.P.M., împreună cu alți doi membri ai grupului (împuterniciți ai ordonatorului terțiar de credite), în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au folosit documente și date inexacte (privind estimarea cheltuielilor viitoare, în cuantum total de 565.850 lei, în anul 2014 și, respectiv, 854.530 lei, în anul 2015), privind cuantumul cheltuielilor destinate protecției martorilor, în sensul supradimensionării acestora.

Acest lucru a condus la virarea sumei de 550.850 lei, în anul 2014 și, respectiv a sumei de 660.230 lei, în anul 2015, la articolul bugetar din care O.N.P.M. ordonanțează și efectuează plăți pentru protecția martorilor.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și ordonator terțiar de credite, cu ajutorul celorlalți membri ai grupului, printre care și inculpatele Popa Felicia-Violeta și Liță Andreea-Violeta, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a schimbat destinația sumei de 264.796,8 lei, alocate protecției martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea sediului O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor din această instituție, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat.

O parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 69.684,2 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracțională fiind întreruptă de controlul I.G.P.R. din 25.09.2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziție directă a unor produse și servicii, în valoare totală de 195.112,76 lei.

În perioada aprilie – decembrie 2014, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și o altă persoană, au întocmit în fals, prin antedatare, 6 (șase) documente justificative, care au fost înregistrate în evidențele instituției, pentru a crea aparența respectării procedurii legale de achiziție directă a unor bunuri și servicii, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (care reglementează, între altele, atribuirea contractelor de achiziție publică), în sensul îndeplinirii cerinței existenței unui document justificativ, ca procedură prealabilă efectuării achiziției.

În ziua de 04 august 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M., a încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmații cu vădit caracter intimidant și amenințări referitoare la continuarea acțiunilor de hărțuire profesională, să nu mai formuleze sesizări penale și să nu mai dea declarații defavorabile conducerii instituției, cu prilejul unor cercetări penale.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin împreună cu alți membri ai grupului și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul efectuării unor achiziții directe (sisteme de supraveghere video și alarmare) și luării unor măsuri neperformante, din punct de vedere economic, dar și sub aspectul asigurării protecției efective a martorilor, cu consecința prejudicierii, cu suma de 179.778,42 lei, a bugetului destinat protecției martorilor și a vătămării intereselor legale ale martorilor incluși în Program.

Urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, un număr de 5 societăți comerciale au beneficiat de încasări în cuantum total de 179.777,47 lei.

În perioada decembrie 2009 – mai 2013, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M împreună cu mai mulți membri ai grupului, în mod repetat, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente șicanatorii la adresa martorilor incluși în Program, acțiuni care au dus la vătămarea drepturilor acestora conferite de includerea în Program.

În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program.

Inculpaților Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta și Liță Andreea-Violeta li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 17 noiembrie 2015, Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 95696 additional Info to that Topic: mainnews.ro/adrian-barascu-fost-sef-la-oficiul-pentru-protectia-martorilor-condamnat-la-2-ani-si-6-luni-de-inchisoare-cu-suspendare/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 29988 more Information to that Topic: mainnews.ro/adrian-barascu-fost-sef-la-oficiul-pentru-protectia-martorilor-condamnat-la-2-ani-si-6-luni-de-inchisoare-cu-suspendare/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW