Daniel Băluță: De luni dăm startul lucrărilor la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni / Traficul în zonă va fi restricționat
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a anunțat că luni vor începe lucrările la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni. Traficul în zonă va fi restricționat pe o porțiune de 500 de metri, pe sensul de ieșire din București, pentru o perioadă nespecificată de timp.
„De mâine, dăm startul lucrărilor la noua stație de metrou pe care o construim pe Șoseaua Berceni! Este un proiect extrem de important pentru toți bucureștenii, pentru cei care folosesc acest mijloc de transport, dar mai ales pentru comunitatea noastră. Trebuie să vă anunț că de mâine, odată cu demararea acestor lucrări, traficul în zonă va fi restricționat pentru o perioadă de timp, pe o porțiune de 500 de metri, pe sensul de ieșire din București. Conducem calm, cu atenție și fără să ne enervăm. Cel mai important lucru este să ajungem în siguranță acasă, la locul de muncă sau acolo unde avem treabă”, a scris primarul Sectorului 4, pe Facebook.
La finalul anului 2020, Lucian Bode, fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Orban, a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru extinderea Magistralei M2 de metrou(Pipera-Berceni) cu o stație supraterană, în apropierea Șoselei de Centură din zona de sud a Capitalei.
„Am semnat astăzi acest contract de finanțare încheiat între MTIC și METROREX pentru că îmi doresc o dezvoltare a proiectelor de infrastructură, dar și o dezvoltare a metroului bucureștean. Faptul că am găsit sursa de finanțare, din fonduri europene nerambursabile, este cu atât mai îmbucurătoare, cu cât vine și în concordanță cu strategia noastră de a implica autoritățile locale în astfel de proiecte. Iată că se poate, după ce am aplicat acest concept la nivelul CNAIR, în cazul unor centuri ocolitoare pe care le-am dat autorităților locale, venim acum și către Metrorex. Dezvoltarea rețelei de metrou are în vedere o extensie și dincolo de Șoseaua de Centură, astfel încât să putem pune în practică strategia noastră de mobilitate urbană din zona București-Ilfov”, declara Lucian Bode, pe 15 decembrie.
Nicușor Dan afirma, la rândul său, că acest anunț demonstrează că se pot face mari proiecte de infrastructură în Capitală cu fonduri europene și precizează că acest proiect va stimula, în timp, utilizarea transportului public drept alternativă la mașina personală.
„Salut semnarea contractului de finanțare dintre Ministerul Transporturilor și Metrorex pentru extinderea magistralei M2 de metrou spre șoseaua de centură din partea de sud a orașului. E îmbucurător anunțul ministrului Lucian Bode despre finanțarea europeană pentru acest proiect; se pot face deci mari proiecte de infrastructură în Capitală cu fonduri europene, iar toate entitățile publice trebuie să se străduiască mult mai serios să atragă banii europeni”, afirma primarul Capitalei.
Contractul pentru proiectarea și execuția noii stații de metrou de pe Șoseaua Berceni a fost atribuit firmei SOMET, pentru 157 de milioane de lei. Lucrările de finalizare au termen de 27 de luni de la data semnării contractului, anume 15 aprilie 2020.
Sursă foto: Facebook / Metrorex
Comentarii
I also have read this note from the mayor of sector 4 that they have started the work on the new metro station for the people of Bucharest to make the easiness in traveling.
Screen Enclosure Installation Experts In Clermont FL
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/daniel-baluta-de-luni-dam-startul-lucrarilor-la-noua-statie-de-metrou-de-pe-soseaua-berceni/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/daniel-baluta-de-luni-dam-startul-lucrarilor-la-noua-statie-de-metrou-de-pe-soseaua-berceni/ […]