Un alt condamnat a fugit din țară. Marian Zlotea : Am părăsit Romania și am cerut statut de refugiat politic în altă țară
Marian Zlotea, fostul președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și fost europarlamentar, anunță că a părăsit România și că a cerut azi politic într-o altă țară. Zlotea a fost condamnat, miercuri, la 8 ani și 6 luni de închisoare. Curtea de Apel București a decis și confiscarea sumei de 263.000 de lei de la fostul membru al PD-L.
„Sunt nevinovat iar aceasta este o sentință nedreaptă dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați.
Toată povestea s-a creionat în jurul acțiunilor sociale organizate pe lângă biserici în campania electoral din 2009. Faptele au fost catalogate de DNA ca fapte de corupție și trafic de influență fără nicio probă în acest sens.
Zlotea: Îmi voi căuta dreptatea la CEDO
Instanta de fond a Tribunalului Bucuresti a dispus în ceea ce mă privește o pedeapsa de 2 ani cu suspendare pe care bineînțeles că am considerat-o nedreaptă și am atacat-o. Instanța de apel nu a respectat nici un drept la apărare pe tot parcursul procesului schimbând în penultimul termen al pronunțării încadrarea în trafic de influență fără ca acest lucru să se fi solicitat de vreuna dintre părțile implicate.
Consider că această sentință este nedreaptă și este o plată politică pentru simplul fapt că nu am fost de acord ca, la un moment dat, cineva să preia PDL.
În acest moment, noul PNL format în urma fuziunii cu PDL nu face altceva decât să arunce peste bord toți liderii vechiului PDL care s-au trezit, în urma acestei fuziuni, cu tot felul de probleme penale. La fel au procedat și cei dinainte, cei de care am încercat să protejez partidul, care au condus țara cu ajutorul instituțiilor de forță care acum s-au pus în slujba noii puteri.
Voi ataca acestă decizie la ÎCCJ, la CEDO, la toate instituțiile europene abilitate care mă pot ajuta să-mi dovedesc nevinovăția. Oricine va avea curiozitatea de a citi acest dosar va vedea că nu există nicio probă care să mă incrimineze. Platesc acum exclusiv pentru simplul fapt că nu am plecat capul în fața deținătorilor puterii absolute.
Ultimele alegeri parlamentare și tot ce s-a întâmplat cu acestea sunt dovada clară că democrația a fost confiscată în această țară.
Fostul europarlamentar: Am cerut statut de refugiat politic într-o altă ţară.
În 4 decembrie 2020 am fost amenințat că dacă nu voi renunța la monitorizarea procesului electoral din 6 decembrie voi primi o condamnare cu executare în acest dosar. Motiv pentru care nu am mai participat și am plecat din țara și nu am asistat la monitorizarea electorală pe care o desfășuram in calitate de președinte al ATRNU!
În acest moment, știind de această înscenare de sentință care urma să mi se pregatească am părăsit Romania și, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă țară. Cu probele și dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăția, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, scrie Marian Zlotea pe Facebook.
Acuzaţiile DNA
În 2015, pe lângă Zlotea, procurorii DNA au trimis în judecată alți 14 angajați cu funcții importante în instituția de stat, alături de un administrator al unor firme.
În perioada octombrie 2009 – mai 2010, Zlotea, în calitate de președinte al A.N.S.V.S.A., împreună cu alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat în scopul de a obține foloase necuvenite, prin folosirea abuzivă a funcțiilor deținute, de la agenții economici pe care îi supravegheau și-i controlau pe linie sanitar – veterinară și siguranța alimentelor, potrivit DNA.
”Concret, inculpatul Zlotea Marian, în repetate rânduri, a determinat conducerea D.S.V.S.A. București, respectiv pe inculpații Lupu Doina – Constanța și Hofman Marius, să abuzeze de funcțiile deținute pentru procurarea produselor alimentare necesare realizării unor acțiuni sociale, (de atragere a alegătorilor cu pomeni electorale, pentru susținerea unor evenimente, pentru asigurarea protocolului A.N.S.V.S.A., dar și al altor instituții), cunoscând faptul că, la rândul lor, aceștia din urmă își determină subalternii să se folosească de calitatea de inspector pentru a procura aceste produse de la agenții economici pe care îi controlau și autorizau pe linie sanitar veterinară și siguranța alimentelor”, au susținut procurorii DNA la momentul trimiterii în judecată.
Obligați să cotizeze la partid
Anchetatorii spun că inspectorii erau forțați să dea lunar bani pentru PD-L, în caz contrar riscând să-și piardă funcțiile.
”Inculpatul Zlotea Marian, folosindu-se de autoritatea și prerogativele ce derivă din funcția publică deținută, a condiționat menținerea pe funcții și păstrarea locului de muncă la Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) București a inspectorilor din cadrul Serviciului Inspecție și Control și Serviciului Igienă Veterinară, de plata unei sume lunare în cuantum de 3.000 lei de către fiecare inspector (reprezentând o cotizație lunară pentru formațiunea politică din care făcea parte inculpatul), plată ce s-a efectuat în perioada ianuarie – mai 2010”, potrivit procurorilor.
În primă instanță, în februarie 2018, Zlotea a fost condamnat de Tribunalul Capitalei la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 95967 more Information on that Topic: mainnews.ro/un-alt-condamnat-a-fugit-din-tara-marian-zlotea-dupa-condamnare-am-parasit-romania-si-am-cerut-statut-de-refugiat-politic-in-alta-tara/ […]
Online medicine order https://indiaph24.store/# top online pharmacy india
indian pharmacy online
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/un-alt-condamnat-a-fugit-din-tara-marian-zlotea-dupa-condamnare-am-parasit-romania-si-am-cerut-statut-de-refugiat-politic-in-alta-tara/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 23688 more Info to that Topic: mainnews.ro/un-alt-condamnat-a-fugit-din-tara-marian-zlotea-dupa-condamnare-am-parasit-romania-si-am-cerut-statut-de-refugiat-politic-in-alta-tara/ […]