Alexandru Cumpănașu, dosar penal in rem pentru incitare la ură și discriminare
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a început urmărirea penală in rem pentru incitare la ură și discriminare pe numele lui Alexandru Cumpănașu, în legătură cu activitatea sa din mediul online. Acesta are 515.000 de urmăritori pe aplicația TikTok și peste 21.4 de milioane de aprecieri.
„În fapt, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice. În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Alexandru Cumpănașu a devenit extrem de popular pe aplicația TikTok, unde este urmărit de 515.000 de utilizatori, în special elevi, și are peste 21,4 milioane de aprecieri. Fostul candidat la alegerile prezidențiale, utilizând pseudonimul „profu.online”, publică diverse videoclipuri în care se declară susținătorul școlarilor nemulțumiți de teme, absențe ori profesori.
Acesta le promite elevilor că va declanșa acțiuni în instanță împotriva cadrelor didactice pentru presupuse abuzuri ori ilegalități. Totodată, Cumpănașu îi învață pe copii cum să nu își efectueze temele, pe motiv că „nu sunt obligatorii”, sau să își închidă camera web în timpul cursurilor online pentru că, spune el, nu pot fi sancționați cu absență.
Potrivit Aktual24, Alexandru Cumpănașu a purtat mai multe discuții cu aluzii sexuale pe platforma TikTok. Astfel, unei minore i-a spus „tu ai un păr frumos, ești o fată destul de dezvoltată”, iar în alte discuții a vorbit despre „dotările” sale naturale.
Urmărit penal de DNA pentru că și-a falsificat CV-ul
După ce Mainnews.ro a scris despre faptul că Alexandru Cumpănașu s-a declarat masterand în Elveția că toate că nu are studii de licență, Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală pe numele său într-un dosar de fraudă cu fonduri europene.
Cumpănașu este suspectat de procurorii anticorupție că ar fi mințit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.
Sursă foto: Facebook / Alexandru Cumpănașu
Comentarii